Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Ultima dorinţă: Un fost ofiţer în aviaţia militară are nevoie de mila celor de la „Dansez pentru tine” pentru a mai putea respira

Publicat

Despre fostul ofiţer în aviaţia militară, Valentin Nedelcu, părererile sunt împărţite. Unii îl consideră un pensionar recalcitrant care profită de mijloacele de comunicare în masă pentru a se revolta, alţii îl privesc cu compasiune, în timp ce unii, cei care îl văd în fiecare zi deplasându-se la spital cu branula pe mână, se limitează să întrebe: „E adevărat că a fost în Kosovo?”

Ceea ce am reuşit să aflu eu despre Valentin Nedelcu, în urma unei vizite de 2 ore în garsoniera acestuia din cartierul Ampoi este că are 78 de ani, respiră printr-un singur plămân aerul unei realităţi care îl doare fizic şi nu a fost în Kosovo, dar şi-a adus contribuţia la societatea care acum încearcă să îl eticheteze, ca expert în probleme de mecanizare, în Congo.

Despre Valentin Nedelcu poate nici nu aş fi aflat dacă într-o zi acesta nu ar fi sunat la redacţie, pentru a ne cere să îl ajutăm. Solicitarea pensionarului poate părea pentru unii dintre cititorii noştri hilară, dar pentru el reprezintă o ultimă şansă la „aer curat”: Valentin Nedelcu vrea să poată să achiziţioneze un aparat de oxigen, vital pentru el, dat fiind faptul că un plămân i-a fost extirpat încă din 1976, când a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Acesta îşi doreşte să fie unul dintre „cazurile” de la emisiunea „Dansez pentru tine”, iar cu banii obţinuţi să cumpere un aparat de oxigen, pentru a nu mai fi nevoit să îl închirieze contra sumei de 200 de lei pe lună. Cu pensia sa de fost militar, Valentin Nedelcu reuşeşte cu greu, de la o lună la alta, să acopere costurile medicamentelor, ale injecţiilor şi intervenţiilor chirurgicale repetate, iar asta deoarece, pe fondul organismului său slăbit, bolile se instalează una după alta. Singurul său plămân a început să se fibrozeze, inima este şi ea afectată, respiră cu ajutorul unor tuburi, iar medicii susţin că singura sa salvare este încăpăţânarea cu care acesta se agaţă de viaţă: „Poate că o să râdeţi, dar eu sunt un om practic. Eu nu pot să dau 2 milioane pe lună, plus medicamentele pe care le iau. Doar un singur medicament costă 270 de lei şi mă ţine exact o lună de zile. Cred că urmăriţi şi dumneavoastră, ca orice om, televiziunea. Este emisiunea Dansez pentru tine. La emisiunea cu numărul 8 i-am scris domnişoarei Iulia Vântur şi i-am trimis certificatul de handicapat şi toate actele care arată că mi-e strict necesar un aparat de respirat. Eu nu mi-l pot permite. Dacă îl plătesc, eu nu mai mănânc”.

Valentin Nedelcu a încercat de nenumărate ori să transmită problemele sale celor de la emisiunea difuzată de PRO TV, dar nu a primit un răspuns. Acesta este hotărât să încerce în continuare şi crede că, dacă şi alte persoane vor atrage atenţia celor de la „Dansez pentru tine” asupra stării sale de sănătate atunci visul poate deveni realitate.

Astăzi, pensionarul împlineşte 79 de ani, iar dorinţa pe care şi-o va pune în momentul în care va sufla în lumânările de pe tortul pe care şi l-a pregătit singur este ca, măcar în acest sezon al emisiunii, cazul său să ajungă pe micile ecrane, asta înainte ca singurul plămân pe care îl mai are să cedeze de tot.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. se stie cine e..

    sâmbătă, 09.02.2013 at 21:02

    da.. avea mai multe daca tinea de familie si se purta ca un om!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate