Actualitate
Ultimele pregătiri pentru parlamentare. Buletinele de vot au ajuns la Prefectură, iar în 3-6 decembrie vor fi instruiti președinții de secție
Până în prezent, Instituţia Prefectului Judeţul Alba a dus la bun sfârşit acţiunile de pregătire a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 9 decembrie, respectând cu stricteţe programul calendaristic stabilit la nivel naţional de către Guvernul României. Astfel, cele peste 700.000 de buletine au fost primite, urmând ca în perioada 3-6 decembrie să aibă loc instruirea președinților și locțiitorilor la secțiile de vot.
În baza contractului încheiat cu Instituţia Prefectului, SC Unirea Pres SRL Alba Iulia a tipărit la termen buletinele de vot pentru judeţul Alba. Cele 704.000 buletine de vot au fost recepţionate de către Instituţia Prefectului în data de 27 noiembrie 2012, în prezenţa unui reprezentant al Biroului Electoral Judeţean, şi sunt depozitate sub pază militară, asigurată de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Pentru Senat, au fost tipărite 211.600 buletine pentru Colegiul nr. 1 şi 140.400 pentru Colegiul nr. 2. Pentru Camera Deputaţilor, s-au tipărit 75.800 buletine pentru Colegiul nr. 1 71.600 pentru Colegiul nr. 2, 65.800 de buletine pentru Colegiul nr. 3, 68.800 pentru Colegiul nr. 4 şi 70.000 buletine pentru Colegiul nr. 5.
De asemenea, în cadrul campaniei Ministerului Administraţiei şi Internelor, “Tu decizi! Votează legal!”, Instituţia Prefectului-Judeţul Alba distribuie către primării afişele de campanie, contribuind în acest fel la difuzarea pe întreg teritoriul judeţului a informaţiilor legate de votul ilegal.
În perioada 3-6 decembrie, are loc instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare.
Toate instituţiile implicate în organizarea alegerilor parlamentare au fost informate cu privire la programul instruirilor persoanelor desemnate în funcţiile de preşedinţi şi locţiitori la secţiile de votare. A fost comunicat şi programul privind distribuirea buletinelor de vot din 7 decembrie, precum şi programul privind preluarea şi centralizarea proceselor verbale care conţin rezultatul alegerilor.
În 3 decembrie, sunt programaţi la instruire preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din Alba Iulia, Berghin, Ciugud, Daia Română şi Ohaba. În 4 decembrie, vor fi instruiţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din Blaj, Bucerdea Grînoasă, Cenade, Cergău, Crăciunelu de Jos, Mihalţ, Valea Lungă, Sebeş, Roşia de Secaş, Cîlnic, Cut, Doştat, Gîrbova, Şpring. În 5 decembrie, sunt programate localităţile Cugir, Blandiana, Ceru Băcăinţi, Săliştea, Pianu, Zlatna, Almaşu Mare, Cricău, Meteş, Galda de jos, Ighiu, Săsciori, Şibot, Şugag şi Vinţu de Jos. Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din localităţile Aiud, Ocna Mureş, Lunca Mureşului, Fărău, Hopîrta, Lopadea Nouă, Miraslău, Noşlac, Unirea, Rădeşti, Cetatea de Baltă şi Jidvei sunt programaţi la instruire în 6 decembrie.
Procesele verbale care conţin rezultatul alegerilor vor fi predate la Instituţia Prefectului – Judeţul Alba în 10 decembrie, începând cu ora 24.00.
Organizarea referendumului local parţial cu privire la mineritul din Apuseni urmează cursul legal
Referendumul local parţial privind activitatea de minerit din Apuseni se organizează în baza Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare şi în urma Hotărârii nr.183/2012 a Consiliului Judeţean Alba.
Cetăţenii cu drept de vot din cele 35 de localităţi din zona Apuseni îşi vor putea exprima punctul de vedere cu privire la tema referendumului în cele 148 de secţii de votare, la care sunt arondaţi 72.877 alegători.
Prin tragere la sorţi de către preşedintele Tribunalului Alba, a fost desemnat judecătorul cu funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Judeţean, în persoana Silviei Iosa, iar biroul a fost completat cu 4 reprezentanţi ai partidelor politice reprezentate în CJ Alba: PDL, PNL, PSD şi PP-DD.
Instruirea primarilor şi a secretarilor din cele 35 de unităţi administrativ-teritoriale a avut loc în 21 noiembrie. Listele electorale permanente au fost predate primarilor de către Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date, iar secţiile de votare au fost delimitate şi numerotate. Cele 148 de secţii de votare pregătite pentru referendumul local parţial vor funcţiona în aceleaşi clădiri unde se desfăşoară alegerile parlamentare, dar în săli diferite.
Desemnarea, prin tragere la sorţi de către preşedintele Tribunalului Alba, a preşedinţilor secţiilor de votare are loc în 29 noiembrie 2012, iar până în 9 decembrie, toate pregătirile pentru referendum – tipărirea buletinelor de vot, achiziţionarea materialelor necesare votării, instruirea preşedinţilor din secţiile de votare, predarea buletinelor de vot- vor fi finalizate, în aşa fel încât cele două procese electorale să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
abc
marți, 04.12.2012 at 18:54
Degeaba afișați maldărul de buletine de vot, dacă nu afișați în detaliu cum arată aceste buletine de vot, ca să știe și lumea pe ce votează.