Pe 15 septembrie, ultra-maratonistul aiudean Levente Polgar, împreună cu un membru al Ambasadei României din Spania vor parcurge pe jos 100 de kilometri, într-o singură zi, din Madrid până în Segovia, purtând însemnele Centenarului Marii Uniri şi ale României, pentru a marca astfel cu fiecare kilometru parcurs câte un an care a trecut de la Marea Unire din 1918.

Publicitate

Evenimentul a fost anunțat pe o rețea de socializare de Ambasada României în Spania.

„Parcurgerea pe jos a 100 de kilometri din Madrid până în Segovia, în decurs de o singură zi, este felul în care un membru al Ambasadei şi ultra-maratonistul român Polgar Levente Ioan vor sărbători pe 15 septembrie cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, în Madrid va fi dat startul unei curse de alergare de 100 de kilometri, cu capătul în Segovia, care urmează traseul Camino de Santiago.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Printre sutele de participanţi se vor afla şi cei doi români, care vor parcurge întregul traseu purtând însemnele Centenarului Marii Uniri şi ale României, pentru a marca cu fiecare kilometru parcurs câte un an care a trecut de la Marea Unire din 1918.

Compatriotii care vor să-i susţină pe cei doi şi se vor afla pe 15 septembrie în oraşele de pe traseul cursei – Manzanares El Real, Mataelpino, Navacerrada, Cercedilla şi Segovia – pot solicita detalii la adresa de email: mihai.sirbu@mae.ro”, este mesajul postat de Ambasada României în Spania, pe pagina de Facebook.

Publicitate