Un adolescent din Cluj, prins în timp ce încerca să fure patru geci dintr-un magazin din Alba Mall. Anterior, reuşise să sustragă haine în valoare de 1.760 lei
Marţi, 14 mai, la ora 11.25, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către angajatul unui magazin dintr-un complex comercial din Alba Iulia, cu privire la faptul că a surprins un tânăr în timp ce încerca să sustragă din magazin, mai multe articole vestimentare.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe S.A.C. (16 ani), din Cluj Napoca, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat că acesta a încercat să sustragă, cu ajutorul unei genţi, patru geci, în valoare de 479 de lei.
S-a stabilit de asemenea că luni, 13 mai, tânărul a sustras, din acelaşi magazin, 35 de tricouri si 7 perechi de pantaloni, bunuri în valoare totală de 1.760 lei.
Faţă de minor, poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)