Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un antiviral nou este folosit în România pentru bolnavii de COVID-19. Medicamentul ajută la eliminarea mai rapidă a infecţiei

Publicat

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara le administrează bolnavilor cu COVID-19 un nou medicament antiviral, Favipiravir, care ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus şi ameliorează simptomele infecţiei provocate de SARS-CoV-2, informează Agerpres.

„Medicamentul se administrează pacienţilor cu o formă medie de infecţie cu COVID-19, cu probele de inflamaţie modificate. Am observat că la 24 – 48 de ore după ce am introdus acest tratament, inflamaţia pulmonară a scăzut semnificativ. S-a redus durata de spitalizare a pacientului şi testele PCR s-au negativat mai repede, chiar cu câteva zile mai repede decât în mod obişnuit”, a declarat dr. Maria Cerbu, medic primar boli infecţioase la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.

Specialiştii subliniază că există o fereastră de timp foarte scurtă în care medicamentul se poate administra, astfel încât efectul să fie cel aşteptat. Durata tratamentului este de cinci zile.

Deoarece este posibil să apară efecte secundare, tratamentul se poate administra doar în spital, sub supravegherea unui medic.

Favipiravir este un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN. Medicii timişoreni spun că acesta a fost utilizat până acum în tratamentul formelor severe de gripă, dar şi împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanşa infecţii mortale.

Medicamentul, intrat în schema de tratament aprobată de Ministerul Sănătăţii acum două luni, ajută la eliminarea mai rapidă a virusului SARS-CoV-2 şi reduce în acest fel perioada de spitalizare. De asemenea, ameliorează simptomele infecţiei cu noul coronavirus.

Medicamentul este inclus şi în protocoalele terapeutice ale unor ţări precum Japonia, India şi China. România a anunţat că va importa peste 700.000 de tablete de Favipiravir care vor fi distribuite spitalelor aflate în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate