Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Vinţu de Jos a murit după ce a căzut într-un cămin de apă din curtea gospodăriei. Tragedia s-a întâmplat în momentul în care acesta repara căminul respectiv.

Publicitate

Joi, la ora 15.20, Postul de Poliţie Vinţu de Jos a fost sesizat prin 112 , cu privire la faptul că A.E., de 64 de ani, din comuna Vinţu de Jos, este căzut în căminul de apă, din curtea locuinţei sale.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că în timp ce efectua lucrări de întreținere la căminul de apă, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în interiorul acestui, suferind leziuni în zona cervicală, în urma cărora a decedat la locul producerii accidentului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.