Eveniment
Un bărbat decedat de 13 ani, amendat de angajații unei primării din Alba. Care a fost motivul ”contravenției”
O femeie din comuna Vințu de Jos și soțul acesteia au fost amendați cu suma de 1.000 de lei, de către angajații primăriei, pentru că ar fi executat mai multe lucrări la fațada casei fără a avea autorizație de construție.
Însă, soțul femeii era decedat de mai bine de 13 ani când angajații primăriei au emis amenda. Mai mult de atât, în procesul verbal nu erau trecute foarte clar ce lucrări de modificare au fost făcute.
Drept urmare, femeia a mers în instanța, unde a cerut anularea amenzii. Un proces s-a derulat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, iar o primă decizie a fost dată de magistrați în data de 29 martie 2021.
Ce s-a întâmplat
Lucrările au fost executate în lunile iulie-august 2020 și amenda a venit la data de 28 octombrie.
Potrivit motivării instanței, în fața magistraților femeia a arătat că ”a fost sancționată atât ea, cât și soțul său, cu amendă contravențională de 1.000 lei, pentru că ar fi efectuat fără autorizație modificarea împrejmuirii și a modificat aspectul arhitectural al construcțiilor prin modificarea fațadei.
Se arată că lucrările efectuate au fost doar reparații ale gardului perimetral deteriorat în urma lucrărilor de subtraversarea căii ferate și s-a amplasat o poartă cu telecomandă la garaj.
Procesul verbal nu îndeplinește condițiile impuse de art. 16 din OG 2/2001, fapta este incorect descrisă și petentei nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni și posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul amenzii.
De asemenea, agentul constatator a sancționat contravențional o persoană decedată în urmă cu 13 ani, respectiv pe M., fostul soț al petentei”, se arată în documentul citat.
Ce au constatat magistrații
”Fapta reținută în sarcina petentei nu îndeplinește condiția unei descrieri corecte, deoarece nu se arată în ce a constat modificarea împrejmuirii la stradă, iar mențiunea modificarea aspectului arhitectural al construcțiilor este foarte vagă pentru că nu se spune nici în ce a constat această modificare și nici care ar fi modelul arhitectural acceptat în satul Vințu de Jos și căruia i s-ar fi adus modificări.
De asemenea, nu se detaliază nici ce înseamnă „modificare fațadă”.
Tot în ceea ce privește fapta, în conexiune cu persoanele pretins contraveniente, instanța constată că soțul petentei, M., a decedat în anul 2007, aspect pe care intimații ar fi trebuit să îl cunoască la momentul constatării faptei contravenționale, necunoașterea denotând faptul că agentul constatator s-a mulțumit să facă o constatare din exteriorul imobilului pretins modificat fără autorizație și a aplicat sancțiunea”, se mai arată în motivarea instanței.
Drept urmare, magistrații au admis cererea femeii și au anulat procesul verbal de sancționare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 12.04.2021 at 19:10
Sa fi fost tot d’aia pusi de PNL ? Cu cat trece timpul constatam ca prostia in PNL este peste tot si se consolideaza temeinic.
Mircea+(+Tony)+Achim
luni, 12.04.2021 at 19:59
Sa plateasca tot agentul care i-a amendat-asa-i corect !
Sa- sa fie dat afara!