Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un bărbat din Aiud, condamnat pentru omor, a ieșit cu opt ani mai repede din închisoare. Avea o condamnare de 20 de ani

aiud penitenciar

Publicat

Un bărbat din Aiud care în 2012 a fost condamnat pentru omor, la 20 de ani de închisoare, a fost eliberat cu opt ani mai repede, din Penitenciarul Aiud. 

Acesta a fost condamnat pentru omor, după ce în 2011 și-a bătut cu un par un coleg de muncă, iar apoi l-a ascuns, în timp ce acesta era în viață, sub un rând de lemne. 

Victima a fost descoperită a doua zi de alți colegi, transportată de urgență la spital, dar a decedat la scurt timp. Magistrații au consemnat în decizia de condamnare de la Tribunalul Cluj că bărbatul nu a avut foarte mari mustrări de conștiință față de fapta pe care a comis-o.

Din câte se pare, din documentele emise în 2012 acesta a mai avut o condamnare și în trecut pentru tentativă de omor, fiind la a doua abatere gravă din viață.

A fost închis încă de la jumătatea anului 2011, iar apoi transferat la Aiud pentru executarea pedepsei.

Cei 20 de ani de închisoare aveau termen de finalizare în data de 02.01.2030.

Însă acesta a fost eliberat în data de 26 iulie 2023, cu opt ani mai devreme din închisoare de maximă siguranță.

Potrivit motivării, ”instanţa constată că din pedeapsa la care a fost condamnat petentul au fost scăzute efectiv de către angajaţii penitenciarului un număr de 540 de zile de închisoare în baza art. 55 ind. 1 din Legea nr. 253/2013”, se arată în documentul citat.

Apoi, pentru ”a beneficia de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 20 de ani închisoare, petentul trebuie să execute 1/2 din pedeapsa aplicată, respectiv 3652 de zile.

Din totalul de 7305 zile închisoare condamnatul a executat efectiv 4412 de zile în penitenciar, i se consideră ca executate în baza legii nr. 169/2017 un număr de 540 de zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 610 zile, la data analizării în comisie fiind îndeplinit criteriul fracţiei minime prevăzute de lege.â

Raportat la conduita condamnatului, instanţa observă că pe parcursul perioadei de detenţie acesta a avut un comportament ireproşabil – a fost recompensat de 59 de ori, nu a fost sancţionat disciplinar, şi a câştigat urmare a muncii prestate un număr de 610 zile considerate ca executate.

Mai mult, instanţa constată că situaţia petentului a fost discutată de comisia pentru liberare condiţionată la data de 26.01.2023, când s-a dispus amânarea pentru o perioadă de 6 luni avându-se în vedere natura infracţiunii şi restul mare rămas de executat.

Sub acest aspect, instanţa constată că natura infracţiunii şi restul mare rămas de executat nu se află printre criteriile prevăzute de lege pentru a se putea dispune amânarea liberării. Cu toate acestea, în condiţiile în care petentul are antecedente penal– amânarea liberării pentru o perioadă de 6 luni dispusă de comisia pentru liberare condiţionată din cadrul penitenciarului în luna ianuarie 2023 se consideră a fi suficientă, restul criteriilor fiind îndeplinite: petentul condamnat a fost stăruitor în muncă (610 zile considerate ca executate), a fost disciplinat (59 de recompense/fără sancţiuni) şi, în consecinţă, a dat dovezi temeinice de îndreptare”, se arata în motivarea instanței.

Drept urmare, în data de 26 iulie 2023, bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Aiud cu opt ani mai devreme.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 31.07.2023 at 12:57

    Legi de toată praştia în Romania, făcute cu dedicaţii pentru mai marii hoţi ai ţării, de care beneficiază şi criminalii. Deci e clar pentru toată lumea, faci doar jumătate din ceea ce ţie dat. Spor la tîlhărit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate