Connect with us
Advertisement

Abrud

Un bărbat din Alba a încercat să violeze o femeie cu care se întorcea de la o petrecere. Cum a scăpat victima și unde s-a ascuns

politie noaptea

Publicat

Un bărbat din Alba a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de viol, după o faptă petrecută în noaptea de 10 spre 11 iulie. Procurorii de pe lângă Judecătoria Câmpeni au cerut arestarea preventivă, iar magistrații au admis cererea. 

Potrivit procurorilor, bărbatul se întorcea de la o petrecere, alături de o femeie. La un moment dat, în timp ce conducea, bărbatul a fi intrat cu mașina pe un drum secundar și a obligat-o pe femeie să se dezbrace pentru a întreține raporturi sexuale.

Femeia s-a dezbrăcat, dar la un moment dat a reușit să iasă din mașină și să fugă înspre o pădure. În zonă a găsit o anexă gospodărească, în care s-a ascuns pe timpul nopții.

A doua zi femeia a văzut un bărbat care era prin zonă și a cerut ajutorul. Acesta a alertat autoritățile, care au venit și au preluat-o pe femeie, apoi au început o anchetă.

În urma anchetei autoritățile au cerut arestarea preventivă pe numele lui I. A.H. pentru o perioada de 30 de zile, pentru tentativă de viol. În data de 12 iulie 2022, magistrații Judecătoriei Câmpeni au admis cererea procurorilor.

Potrivit IPJ Alba, ”la data de 11 iulie 2022, polițiștii din Abrud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol, față de un bărbat de 42 de ani, din comuna Buceș, județul Hunedoara, care locuiește fără forme legale în Abrud.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 10 iulie, în contextul în care s-a oferit să o ducă acasă, de la o petrecere, pe o tânără de 31 de ani, din comuna Roșia Montană, ar fi oprit autoturismul pe marginea unei străzi din Abrud și i-ar fi propus să întrețină relații sexuale.

Fiind refuzat, bărbatul ar fi agresat-o și ar fi determinat-o să se dezbrace. Tânăra a reușit să iasă din autoturism și să se ascundă într-un adăpost de animale unde a rămas până în dimineața zilei de 11 iulie, când a fost găsită de polițiștii, aceștia fiind sesizați de doi cetățeni, care i-a găsit hainele și telefonul mobil, pe marginea drumului și au auzit-o strigând după ajutor.

În cursul zilei de ieri, 12 iulie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, iar ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Câmpeni, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv”, se arată într-un comunicat de presă al polițiștilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement