Un bărbat din județul Alba și-a pierdut viața într-un accident petrecut pe șantierul de modernizare a unui drum din județul Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, luni, în jurul orei 14.20, Secția 8 Poliție Rurală Huedin a fost sesizată, prin apel la SNUAU 112, cu privire la faptul că, în cadrul unor lucrări de reabilitare a DN1R, la ieșirea din localitatea Călățele, un bărbat de 53 de ani, din județul Alba, angajat al unei societăți comerciale, ar fi fost accidentat.

Publicitate

La locul indicat a fost solicitat și un echipaj SMURD.

Ulterior, a fost constatat decesul acestuia.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost lovit de un panou utilizat în lucrările de reabilitare.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News