Un bărbat a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, după ce în luna noiembrie a anului 2021, a vrut să dea șpagă unei asistente medicale din Sebeș, ca aceasta să îi elibereze un certificat COVID-19, fără să fie vaccinat propriu zis.

Este vorba despre așa numita, ”vaccinare la chiuvetă”. 

Potrivit unui comunicat de presă, ”procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat, la data de 24.05.2022, acordul de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fără calitate specială, inculpatul în cauză, fiind stabilită pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Publicitate

În fapt, s-a reținut că la data de 18.11.2021, inculpatul  a oferit o sumă de bani unei asistente medicale aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Centrului de Vaccinare Sebeș, județul Alba, pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor de serviciu ale acesteia, respectiv să nu-i introducă serul anti-Covid-19 în organism și să consemneze în documente și evidențele electronice faptul că a fost vaccinat, în scopul de a-i fi eliberat un certificat de vaccinare Covid-19.

Publicitate

Asistenta medicală a refuzat primirea sumei de bani și a sesizat organele de poliție.

Ofițerii Direcției Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Alba au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis Tribunalului Alba”, se arată în comunicatul remis de Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Alba.

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News