Un bărbat din Alba, dat dispărut de șapte zile, găsit decedat, pe malul râului Mureș. Precizările Poliției
Un bărbat din Cisteiu de Mureș, care plecase de la domiciliu din 25 iulie, a fost găsit decedat, vineri, pe malul râului Mureș, în extravilanul localității Unirea. Polițiștii fac cercetări.
Potrivit IPJ Alba, ”în 31 iulie 2026, în urma activităților de căutare, polițiștii din orașul Ocna Mureș au descoperit cadavrul bărbatului dispărut în extravilanul localității Unirea, pe malul râului Mureș, în vegetația de pe marginea cursului de apă.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării examenului necroptic și stabilirii cauzei decesului.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 09:30, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că B. Boros, în vârstă de 71 de ani, a plecat de la domiciliu său în data de 25 iulie 2026 și nu a mai revenit.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)