Un bărbat din Alba, domiciliat în satul Valea Gobii, a fost recent condamnat pentru loviri sau alte violențe, violare de domiciliu, dar și pentru distrugere, după ce și-a bătut vecinul care asculta muzică la un volum foarte ridicat.

Publicitate

Mai mult de atât, a intrat în casa vecinului a luat boxa și a trântit-o de pământ. 

A recurs la acest gest din cauza faptului că ieșise din schimbul trei și voia să doarmă. Fapta s-a petrecut în luna septembrie a anului 2021, iar condamnarea a venit în data de 26 aprilie 2023.

Atât, bărbatul bătut, dar și vecinul deranjat de muzică au fost declarații în instanță.

Versiunea vecinului care asculta muzică

Cu ocazia audierii sale persoana vătămată a arătat că în data de 03.09.2021, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubina, vecina sa,  a apărut la poarta casei şi i-a solicitat să dea muzica mai încet.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Persoana vătămată a declarat că a chemat-o pe vecina sa pentru a vedea că boxa se afla în interiorul bucătăriei, lângă concubina sa, însă vecina sa a insistat să fie dată muzica mai încet.

În aprecierea persoanei vătămate, volumul nu era unul ridicat.

Ulterior, când vecina sa se îndrepta spre poarta de la ieşire din curte, a apărut inculpatul, care fără să îi spună ceva, a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona nasului, cu consecinţa căderii persoanei vătămate pe spate, a lovirii sale cu capul de ciment şi a provocării unei lovituri la cotul mâinii drepte.

Publicitate

Cât timp persoana vătămată a stat în şezut pentru a-şi reveni, inculpatul a intrat în curte, în bucătărie, fără a exista acordul acesteia, şi a luat boxa de lângă aragaz, a scos-o din bucătărie şi a aruncat-o prin curte, distrugând-o.

Ulterior, inculpatul a plecat la locuinţa sa.

Versiunea bărbatului deranjat de muzica tare

În cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că în cursul toamnei anului 2021, în timp ce se afla la domiciliul său după ce ieşise de la schimbul trei şi încerca să doarmă, a auzit muzică la volum foarte ridicat venind dinspre locuinţa persoanei vătămate.

Publicitate

Inculpatul i-a cerut soţiei sale să meargă la vecinul său pentru a-l ruga să dea muzica mai încet, deoarece nu se putea odihni, însă deoarece persoana vătămată nu s-a conformat, inculpatul s-a dus personal la vecin, căruia, fără să îi spună ceva, i-a dat o palmă, după care a intrat în curte, a mers în bucătăria în care se afla boxa, a luat-o şi a dat cu ea de pământ, distrugând-o, după care a plecat acasă.

Ce pedeapsa a primit bărbatul

Pentru fapta sa bărbatul a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânare și plata a aproape 2000 de lei daune morale și materiale printre care și boxa distrusă.

Publicitate

Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.