Un bărbat din Alba Iulia, care a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea, a fost prins de polițiști, marți seara, pe Aeroportul Sibiu. Acesta se întorcea cu avionul, în România și a fost identificat.

Potrivit IPJ Sibiu, marți, 3 noiembrie., în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.F. – S.P.F. Aeroport Sibiu, au identificat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia.

Publicitate

Pe numele acestuia, la data de 16 mai, Judecătoria Aiud a emis un mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de 1 an de închisoare cu executare.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Publicitate

Potrivit unor surse, acesta se întorcea în țară, cu avionul, din Roma, în momentul în care a fost identificat de polițiști.