Eveniment
Un bărbat din Alba s-a răsturnat cu mașina după ce a lovit un bivol care mergea pe marginea drumului. Șoferul a ajuns la spital
Un bărbat din comuna Unirea s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea și a ajuns la spital după ce a lovit un bivol, care se afla pe partea carosabilă.
Accidentul s-a petrecut marți, 19 octombrie, în jurul orei 06.00, pe DN 1, la km 416 +620 de metri, în afara localității Mirăslău. În urma impactului, animalul a decedat.
Potrivit IJP Alba, un bărbat, de 65 de ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un bivol care se afla pe partea carosabilă, după care autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate și pentru identificarea proprietarului animalului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News