Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Hunedoara, a murit, miercuri după-amiază, după ce s-a electrocutat în timp ce tăia iarba în curtea casei sale folosindu-se de un trimmer, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Publicitate

Potrivit primelor cercetări, bărbatul a suferit un stop cardiorespirator, după ce s-a electrocutat, cel mai probabil de la cablul de alimentare al trimmerului, şi a căzut secerat la pământ.

Soţia a anunţat imediat incidentul la numărul de urgenţă 112 şi, până la sosirea echipajului SMURD din Simeria şi a unei ambulanţe, a încercat să-i acorde victimei primul ajutor, împreună cu un vecin.

"Dispeceratul Integrat Hunedoara a solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Caransebeş, care a ajuns în 20 de minute, cu un echipaj de prim ajutor, cu medic.

Publicitate

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical timp de aproape 80 de minute, bărbatul nu a mai putut fi resuscitat şi a fost declarat decedat", a precizat sursa citată.

Foto: arhivă

Sursă: Agerpres