Eveniment
Un bărbat din Mihalț, reținut de polițiști: Și-a agresat concubina și a refuzat să plece din locuință, deși era obligat
Un bărbat din Mihalț își va petrece următoarele 24 de ore, în centrul de reținere al IPJ Alba. Acesta este sub vizorul poliției după ce și-a agresat concubina, iar apoi nu a respectat măsurile impuse de oamenii legii.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, duminică, 2 februarie.
Potrivit polițiștilor, la data de 2 februarie 2025, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În seara zilei de 1 februarie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că bărbatul de 43 de ani, din localitatea Mihalț, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o pe concubina sa, în vârstă de 39 de ani, din Mihalț, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa.
Duminică, 2 februarie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul nu ar fi părăsit imobilul, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate.
Ce să faci dacă ești victimă a violenței domestice
Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor violenței domestice și asupra faptului că o astfel de situație nu ar trebui percepută drept o stare de normalitate.
- Conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate!
- Sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face – prin SNUAU 112, sesizări formulate în scris (inclusiv prin mijloace de comunicare electronică) sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane!
- Dacă vă simțiți în pericol, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici!
- Cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost etc!
- Nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta!
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News