Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un bărbat din Ocna Mureș este cercetat pentru evadare, după ce a părăsit locația unde era arestat la domiciliu

Publicat

Un bărbat din Ocna Mureș este cercetat pentru evadare. Acesta ar fi părăsit locația unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, transmite IPJ Alba.

La data de 11 martie 2022, în jurul orei 23.00, polițiștii din Ocna Mureș au identificat, pe o stradă din oraș, un bărbat de 44 de ani, din Ocna Mureș, față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cu această ocazie, s-a constatat faptul că bărbatul a părăsit imobilul la care s-a stabilit executarea măsurii preventive, deși, anterior, i-au fost aduse la cunoștință modificările legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Față de acesta, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare și au sesizat instanța de judecată, în vederea dispunerii măsurilor legale.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement