Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un bărbat din Sebeș și-a apărat sora de iubit, dar a fost amenințat cu moartea cu un cuțit. Ce au decis magistrații Judecătoriei

Publicat

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat recent pentru amenințare, după ce l-a amenințat cu un cuțit, pe fratele iubitei sale. 

Pentru fapta sa, în data de 30 mai 2023, magistrații Judecătoriei Sebeș l-au condamnat la o amendă penală de aproape 5000 de lei. 

De asemenea motivarea instanței a devenit publică fiind disponibilă pe portalul instanțelor de judecată.

În documentele publicate de magistrați este descris modul în care bărbatul l-a amenințat pe fratele fostei iubite, dar mai ales de ce s-a ajuns în această situație.

”În data de 7 mai 2021, în jurul orei 21:15, se întorcea la locuința sa iar când a ajuns la intrarea blocului în care locuiește a fost tras în spate de fostul concubin al surorii sale, inculpatul, care, în timp ce avea un cuţit în mână, a exclamat, ,,te omor!”.

În acest context, arată că a luat-o la fugă pe o distanță de aproximativ 300 de metri, fiind urmărit de inculpat şi de martora (n.r. sora persoanei vătămate), timp în care cea din urmă striga  ”fugi că te omoară”.

La un moment dat, relevă că s-a oprit şi l-a lovit în legitimă apărare pe inculpat cu piciorul şi pumnul, după care, la insistențele martorei a plecat din zonă.

Apoi, declară că şi-a căutat fără succes sora prin cartier, dar că nu a mai văzut-o până a doua zi, când cea din urmă s-a prezentat acasă cu urmele unei agresiuni fizice şi s-au deplasat împreună la sediul Poliţiei Oraşului Sebeș pentru a depune plângere împotriva inculpatului.

Persoana vătămată a mai declarat că îl cunoaşte pe inculpatul de aproximativ 1 an, de când cel din urmă este prietenul surorii sale, precum şi că nu a avut probleme cu acesta până cu câteva săptămâni anterior comiterii faptei, când au avut un conflict referitor la relaţia pe care inculpatul o are cu martora”, se arată în motivarea instanței.

Pentru fapta sa a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.800 lei cu executare, stabilită prin înmulţirea unui număr de 240 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de ameninţare.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement