Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un coș de fum roman descoperit la Apulum, restaurat și reconstituit 3D, exponatul lunii februarie la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Publicat

Cum arăta un coș de fum utilizat în epoca romană? O descoperire recentă din situl roman Apulum aduce noi informații cu privire la aspectul și dimensiunile acestor piese care nu aveau doar un rol funcțional, ci și unul decorativ.

Exponatul lunii februarie, care va fi vernisat miercuri, 8 februarie, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia începând cu ora 11:00, este un coș de fum (horn) roman de la Apulum. Cu această ocazie urmează să fie prezentat un artefact deosebit a cărui formă reflectă atât pragmatismul funcționalității, al utilității, cât și estetica arhitecturală și preocuparea romanilor pentru frumos.

„Piesa a fost descoperită în anul 2022, în cursul cercetării arheologice preventive efectuate de un colectiv de arheologi din cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia (Dr. Anca Timofan, drd. Anca Matiș, Dr. Ilie Lascu, Dr. Ovidiu Oargă, Cristian. T Florescu) alături de absolvenți și masteranzi ai Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia (Andrei Buta, Darius Groza, Iulian Florea, Nicolae Pâclișan) pe terenul fostei tipografii „Altip”. Ne aflăm într-o zonă importantă a sitului Apulum, în așezarea civilă (canabae) a castrului legiunii a XIII-a Gemina, care a fost ridicată la rangul de municipium Septimium Apulense în timpul împăratului Septimius Severus (193-211 p.Chr.).

Coșurile de fum romane sunt descoperiri destul de rare, a căror funcționalitate a iscat de-a lungul timpului numeroase controverse. Timp de aproape 70 de ani au existat diverse teorii privind rolul acestor piese: felinare, lămpi sepulcrale, obiecte ritualice, modele miniaturale ale turnurilor romane etc. Descoperirea câtorva piese care făceau corp comun cu olanele de acoperiș i-a făcut pe cercetători să ajungă la adevărata utilitate, cea practică. Coșuri de fum au fost descoperite în mai multe provincii romane (Britannia, Germania, Pannonia, Dacia) și provin din aprox. 30 de situri arheologice. În Dacia romană au fost descoperite coșuri de fum la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Turda (Potaissa), Apulum, Drajna de Sus, Tibiscum, Țaga.

Prin aceste coșuri de fum (hornuri) se degaja fumul generat în instalațiile de încălzire amenajate de romani sub pardoseală (hypocaustum), ele fiind fixate direct pe tuburile de aer cald amplasate vertical în pereți.

Coșul de fum de la Apulum, fiind descoperit fragmentar, a fost restaurat în laboratorul muzeului de către Sorin Șerban, Valentin Deleanu și Dr. Dan Anghel, acest important proces presupunând metode de curățare, asamblare a fragmentelor, completări și încadrare cromatică. Astfel, s-a putut constata maniera complicată în care romanii realizau aceste piese și materialul folosit care este lutul local, amestecat cu nisip, ca degresant. După restaurare, coșul de fum a fost scanat 3D de către Dr. Călin Șuteu (Gigapixel Art SRL). Pentru a se putea oferi o imagine cât mai apropiată de forma inițială, artefactul a fost apoi reconstruit integral prin modelare 3D de către Andrei Buta. Reconstituirea 3D reprezintă pentru Muzeul Național al Unirii Alba Iulia un nou pas în evoluția utilizării tehnologiilor digitale în scopul valorificării patrimoniului arheologic în mediul virtual.

Ce veți vedea la vernisaj? Cu ocazia prezentării exponatului, Dr. Anca Timofan alături de specialiștii implicați în cercetarea și prelucrarea muzeală a piesei vă vor oferi mai multe informații despre această inedită descoperire. De asemenea, va rula un montaj foto-video cu prezentarea tuturor etapelor de cercetare și documentare, cu interesante secvențe filmate în timpul descoperirii arheologice, restaurării și documentării digitale 3D. Un ecran tactil va permite vizitatorilor accesarea modelelor 3D reprezentând hornul roman, atât în forma păstrată, cât și în varianta reconstituită digital. Modelele 3D au fost încărcate pe platforma Sketchfab, în cadrul colecției virtuale a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Model 3D fragment

Reconstrucție 3D

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Vernisajul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”, a transmis Dr. Anca Timofan, arheologă Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement