Connect with us
Advertisement

Aiud

Un deținut al Penitenciarului Aiud a intrat în greva foamei, iar apoi a amenințat cu moartea un polițist. Cum s-a terminat totul

aiud penitenciar

Publicat

Un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud a fost trimis în judecată, recent, pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea un polițist de penitenciar. 

În data de 22 septembrie 2022, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. De asemenea, motivarea a fost făcută public fiind disponibilă pe rejust.ro.

”La data de 7 aprilie 2022 inculpatul a inițiat un protest constând în refuzul de a primi hrană, fiind nemulțumit de faptul că nu este declasificat din categoria deținuților vulnerabili.

Conform procedurilor în vigoare, acesta a fost audiat de directorul substituitor al unității.

La finalul audierii, în jurul orei 14.20, deținutul a renunțat la protest, adresând totodată injurii personalului de pe secția E2.

În timp ce suspectul era condus la cabinetul medical, pe scările unității de deținere, a amenințat-o pe persoana vătămată, spunându-i: lasă că mă eliberez și te omor, pe tot neamul eu ți-i omor, îți garantez!”, se arată în motivarea instanței.

Deținutul va fi judecat pentru ultraj de către magistrații Judecătoriei Aiud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement