Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Un drum forestier aflat pe Valea Hărmănesei din Baia de Arieș va fi asfaltat, printr-o investiție de peste 120.000 de euro

Publicat

Un drum forestier aflat pe Valea Hărmănesei din orașul Baia de Arieș, în lungime de 3,5 kilometri, va fi asfaltat printr-o investiție de peste 120.000 de euro. Proiectul urmărește lărgirea accesului locuitorilor din zonă la serviciile de utilitate publică și accesibilizarea fondului forestier. 

Primăria din Baia de Arieș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru modernizarea unui drum forestier – pe Valea Hărmănesei – de la km 1+330 la km 4+830, porțiune aflată pe raza orașului.

Valoarea totală estimată a contractului este de 582.399,87 de lei, fără TVA.

Drumul forestier Valea Hărmănesei se află în prelungirea străzii 22 Decembrie și urmează cursul pârâului Hărmăneasa, având lungimea totală de cca. 5 km. Datorită stării avansate de degradare, drumul forestier va fi modernizat pe lungimea de 3,5 km (o porțiune de 1,33 km fiind deja modernizată).

Potrivit proiectului, lucrările de modernizare vor contribui la lărgirea accesului locuitorilor din cartierul Valea Hărmăneasa la serviciile de utilitate publică: învăţământ, administraţie publică, sănătate, cultură, din zona centrală a orasului Baia de Aries. De asemenea, drumul forestier asigură legătura prin drumul vicinal cu care se intersectează la km 1+300.0, cu localitatea Muncelu și Mănăstirea „Martirii Neamului”.

„Dezvoltarea unei reţele de drumuri forestiere accesibile este necesară în vederea creşterii competitivităţii activităţilor din domeniul forestier şi a reducerii impactului negativ asupra mediului, determinat de lucrările de exploatare şi transport a lemnului pe distanţe mari între parchetul de exploatare şi drumul forestier.

Obiectivul de investiţii analizat se justifică în principal prin accesibilizarea fondului forestier în bazinetele respective în vederea asigurării continuităţii tratamentelor silviculturale și lucrărilor de îngrijire a arboretelor prevăzute, cât și a recoltării produselor accesorii din zonă”, se mai precizează în proiect.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement