Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un fost agent de poliţie şi afaceristul hunedorean Alin Simota, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru abuz în dauna IPJ Alba

Publicat

alin simota Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat la 6 luni închisoare cu supendare Mihai Nicoale Muntean, un fost agent de poliţie de la IPJ Alba, pentru că a schimbat traseul de escortă şi pază pentru Alin Simota, aflat în arest preventiv, la data faptei, şi l-a transportat la Petrila, pentru a se întâlni cu familia şi altă persoană. Alt poliţist, Ioan Sebastian Lupea, aflat în echipajul care îl însoţea pe inculpat, a fost condamnat anterior la o pedeapsă similară. Aceeaşi instanţă a dispus 6 luni de închisoare cu supendare pentru Alin Simota, pentru instigare la abuz în serviciu.

Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba anunţă că „la data de 12 aprilie 2016, Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pe inculpatul M.M.N., agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba  – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei  pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Totodată, Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pe inculpatul S.A., aflat în stare de arest preventiv în altă cauză la data comiterii faptei, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Sentinţa nu este definitivă.

În fapt, la data de 13 septembrie 2013 agentul de poliţie L.I.S împreună cu colegul său, agentul de poliţie M.M.N., ambii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba  – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu privind paza şi escorta inculpatului S.A., aflat în stare de arest preventiv. Astfel, cei doi polițiști au acceptat propunerea acestuia de a se abate de la traseul stabilit, respectiv de a merge în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, pentru ca inculpatul să se întâlnească cu membrii familiei şi cu alte persoane.

Prin fapta lor, agenţii de poliţie au produs și o pagubă Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, constând în consumul suplimentar de carburant folosit pentru deplasarea în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, ca parte vătămată, nu s-a constituit parte civilă, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Dosarul penal privindu-i pe cei doi inculpaţi a fost instrumentat la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, iar, ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a disjuns cauza în vederea încheierii acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, respinse de instanţa competentă”.

Vezi şi Fost agent de poliţie de la IPJ Alba, condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. A schimbat traseul de escortă pentru Alin Simota

Alin Simota a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră în ianuarie 2016, după ce Tribunalul Hunedoara a hotărât că acesta trebuie să se întoarcă în detenţie şi să-şi finalizeze condamnarea la doi ani de închisoare pe care a primit-o în anul 2014 pentru conflict de interese. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial de Poliţie, Simota s-ar afla într-o ţară arabă. Între timp, mai multe dosare penale în care este anchetat pentru infracţiuni grave se află în curs de soluţionare la instanţele de judecată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement