Un gest făcut la beție i-a adus un dosar penal unui bărbat din Alba. Ce a făcut
Un bărbat din Vințu de Jos s-a ales cu un dosar penal după ce l-a împins pe un alt bărbat, în timpul unor discuții în contradictoriu. Fapta pentru care bărbatul este cercetat penal, dar s-a petrecut în data de 5 septembrie 2026, iar o zi mai târziu bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții poliției, în buletinul de presă din 7 septembrie 2026.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 septembrie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Vințu de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 5 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, bărbatul, în vârstă de 39 ani, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, în timp ce se afla pe raza localității Vințu de Jos, l-ar fi împins pe un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Vințu de Jos, iar acesta ar fi căzut și a suferit leziuni în zona capului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)