Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un IT-ist, o ingineră și un agent vânzări, candidații USR Alba, pentru primăriile din două orașe și o comună importantă

colaj candidati

Publicat

Partidul Uniunea Salvați România ( USR ), și-a desemnat primii candidați la primăriile din Câmpeni, Vințu de Jos și Zlatna. Cei trei sunt Sorin Nicolae Trif, Alina Nicoleta Coltor și  Cristian Cîmpean.

De asemenea, într-un comunicat de presă, reprezentanții USR Alba anunță că pentru orașul Cugir a fost deschisă deschis ”o competiție pentru desemnarea candidatului la primărie, la care se poate înscrie orice cugirean care are o viziune de dezvoltare pentru comunitate”.

Câmpeni

Sorin Nicolae Trif nu a mai făcut politică niciodată. „România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte” este motto-ul care l-a motivat să adere la USR. De profesie inginer IT și cu o vastă experiență în domeniul financiar – bancar, Sorin Nicolae Trif vrea să readucă în Câmpeni respectul.

Sorin_Trif

„În Câmpeni, puținii locuitori care au mai rămas au parte de o administrație lipsită de respect, care îi tratează cu aroganță. Vreau ca cetățenii acestor locuri, uitate de lume, dar plătitori de taxe și impozite, să fie tratați cu respect de către administrație. Prioritățile mele sunt infrastructura și accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului. Moții trebuie să redevină mândrii de țara lor! ” a declarat Sorin Nicolae Trif.

Vințu de Jos

USR Vințu de Jos a desemnat candidat la Primăria comunei o doamnă, mamă a trei copii. Alina Nicoleta Coltor, cu profunde rădăcini în Vințu de Jos, a decis să se implice în politică, având convingerea că poate contribui la dezvoltarea comunității din care face parte. Alina Coltor este licențiată în ingineria mediului, urmează un master în economie, domeniu în care profesează în cadrul unei companii multinaționale.

Alina_Coltor

„Vințu de Jos are un nume predestinat. La Vințu se vine, nu se pleacă! Județul nostru se află într-un constant proces de depopulare. Sunt convinsă că Vințu de Jos poate să fie o casă primitoare, mai ales pentru tineri, dar pentru asta trebuie să investim într-o creșă și o grădiniță cu program prelungit. Un sistem de irigații este primordial pentru sustenabilitatea investițiilor din agricultură. Să nu uităm de potențialul turistic al zonei care poate face parte dintr-o strategie comună cu obiectivele din Alba Iulia. Cred cu tărie că pot să fac din Vințu de Jos o comună cu adevărat europeană în care să vii, nu să pleci!”, a transmis Alina Coltor.

Zlatna

La Zlatna, Adunarea Generală a filialei USR l-a desemnat candidat la Primărie pe Cristian Cîmpean. În vârstă de doar 29 de ani, crescut în satul Valea Mică, cu studii în marketing și cu o vastă experiență în vânzări, Cristian Câmpean va promova politici centrate pe tineret.

Cristian_Cîmpean

„Zlatna are nevoie de tineri! Vreau să fiu un exemplu pentru generația mea și invit toți tinerii să creadă în oportunitățile de dezvoltare a Zlatnei. Suntem mulțumiți că infrastructura stradală și rețeaua de utilități s-au extins și în satele aparținătoare, dar din păcate, tinerii tot pleacă din Zlatna. Îmi doresc realizarea unor parteneriate cu agenți economici pentru implementarea învățământului dual și la Zlatna.

Din păcate, marea parte a oamenilor activi din zonă, și care fac naveta la Alba Iulia, sunt muncitori necalificați. Dacă tot nu reușim să atragem investiții în zonă, măcar cei care vor face naveta să fie calificați. Pe lângă asta, Zlatna poate să redevină tânără creând facilitați pentru tinerele familii, iar spațiile locative din oraș trebuie susținute pentru reabilitarea termică”, crede Cristian Cîmpean.

”Reamintim ca USR este singurul partid care își desemnează candidații în cel mai democratic mod cu putință, prin participarea tuturor membrilor și în cadrul unor competiții deschise atât pentru membri, cât și pentru elitele din societatea civilă. Filialele locale dețin autonomia de a-și stabili strategia prin care își aleg candidații la alegeri, în acord cu prevederile statutului USR. În prezent, USR Cugir a deschis o competiție pentru desemnarea candidatului la primărie, la care se poate înscrie orice cugirean care are o viziune de dezvoltare pentru comunitate.

„Va fi o competiție transparentă, deschisă spre exterior, prin care vom dovedi că politica se poate face altfel, nu doar în spatele ușilor închise. Candidații vor avea ocazia de a-și prezenta ideile pentru Primărie și de a se confrunta în dezbateri”, ne-a transmis Claudiu Nemeș președintele filialei USR Cugir” au transmis reprezentanții USR Alba, într-un comunicat de presă.

Calendarul complet al competiției de la Cugir este următorul:

◼ 13 octombrie – data limită pentru anunțarea candidaturilor;

◼ 20 octombrie – data limită pentru depunerea programului de candidatură;

◼ 21 octombrie – 01 noiembrie – perioada de promovare internă;

◼ 03 noiembrie – Adunarea Generală va alege candidatul;

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement