Connect with us
Advertisement

Blaj

Un jandarm din Alba, condamnat după ce a bătut doi tineri într-un orfelinat. Cei doi copii, cunoscuți cu probleme de comportament

Publicat

Un jandam din Alba a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj Napoca, pentru purtare abuzivă. Mai exact, după ce a bătut doi copii într-un orfelinat din Blaj. 

S-a întâmplat în timpul unei intervenții a jandarmilor, după ce supraveghetorii au sunat la 112. Jandarmul din Alba a fost condamnat în data de 28 mai 2024, de către magistrații militari. Acesta a fost judecat și condamnat pentru purtare abuzivă.

Motivarea instanței a fost recent făcută publică, fiind disponibilă pe portalul CSM, rejust.ro.

A bătut doi copii într-un centru din plasament

Fapta pentru care jandarmul a fost condamnat a avut loc în seara de 4 martie 2023, în jurul orei 22.15. Atunci oamenii legii au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină în interiorul orfelinatului.

Din motivarea instanței reiese că tinerii de acolo faceau scandal, se băteau între ei, ba chiar aruncau cu pietre. Îngrijitorii au fost nevoiți să solicite sprijinul autorităților.

După ce au ajuns la fața locului îngrijitoarea le-a spus că nu le mai face față, că tinerii sunt foarte agitați, aruncă cu pietre și chiar o înjură.

Jandarmii, printre care și cel care a ajuns în fața instanței, a intrat în camera în care se afla unul dintre cei doi tineri.

În fața instanței a spus că atunci când l-a văzut l-a recunoscut de la alte intervenții. De asemenea și cel de al doilea tânăr era cunoscut de jandarmii de la intervenții.

Ce a declarat jandarmul în fața magistraților militari

Despre primul tânăr a spus că a vorbit cu el, dar acesta dădea vina pre fratele său. Atunci, ”știind că nu se poate înţelege cu el, inculpatul i-a dat două palme peste cap, peste ceafa, iar apoi l-a călcat pe un picior, pe papuc, fără să-l rănească”.

Apoi îngrijitoarea l-a indicat pe un alt băiat care ar fi început scandalul. Jandarmul l-a adus în cameră alături de primul copil.

Și pe acesta îl știa tot de la alte intervenții. Jandarmul i-a spus că nu este cuminte.

”Văzând că acesta nu înţelege, i-a dat şi lui două palme peste cap şi i-a cerut să se culce la pământ, pe burtă, respectivul conformându-se.

Inculpatul a cerut tomfa de la coleg, cu intenţia de a-1 speria pe persoana vătămată lovindu-l pe acesta cu tomfa peste adidas.

Din cele trei lovituri aplicate acestuia cu bastonul, una dintre ele a atins glezna piciorului, iar două le-a aplicat pe talpa pantofului.

A restituit colegului tomfa şi a mers către persoana vătămată, care se afla în capătul camerei, stătea pe pat, iar în timp ce se deplasa către acesta, l-a lovit fară să vrea pe băiatul care era culcat la pământ, adică l-a atins cu bocancul în zona feţei, dar nu a vrut să-l lovească”, se arată în motivarea instanței.

Un coleg, citat ca martor în instanță a spus că tânărul lovit cu tomfa nu avea adidași în picioare ci papuci de casă. De asemenea în timpul anchetei și a procesului au fost indicate și lovituri în zona toracelui.

Ce pedeapsă a primit jandarmul din Alba. Unul dintre tinerii bătuți este copil problemă

În fața anchetatorilor jandarmul a spus că a intervenit de mai multe ori în centrul respectiv. Tot timpul au fost plângeri pentru probleme și de fiecare dată a vorbit cu ei fără a-i agresa.

La dosar au fost depuse nu mai puțin de 19 dovezi ale intervențiilor oamenilor legii sau a datelor la care copiii din centru, printre care și cei doi au fost implicați.

De la scandaluri, la bătăi între ei sau amenințări la adresa îngrijitorilor.

Jandarmul a fost caracterizat ca fiind unul cu rezultate bune și foarte bune pe linia de activitate de către superiorii săi.

Drept urmare, acesta a fost condamnat la o pedeapsă cu amânare.

La data de 28 mai 2024, jandarmul din Alba a primit pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânare, pentru purtare abuzivă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Fane

    joi, 13.06.2024 at 12:42

    Este inadmisibil sa il condamni pe jandarm. Inadmisibil.
    Pana la urma se pare ca se loveste in toate institutiile statului pentru a le stirbi autoritatea. Trist, dar adevarat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement