Actualitate
Un junior susținut de Theodora Golf Club a câștigat competiția Kids Golf Tour Romania
Juniorul Paul Baciu, susținut de Theodora Golf Club, a câștigat la competiția Kids Golf Tour Romania, 31 martie, locul 1, din 12 copii participanți.
”Felicitări Paul și ne mândrim cu tine!!! Încurajăm în continuare performanța golferilor juniori și așteptăm și alți copii să descopere frumusețea golfului @Theodora Golf Club, alături de instructorii nostri profesioniști!” au scris pe contul lor de facebook, reprezentanții resortului.
Theodora Golf Club, cel mai modern resort de golf din România, s-a deschis oficial în 15 octombrie 2017, în localitatea Teleac, comuna Ciugud din județul Alba. Cu o investiție de 15 milioane de euro, noul resort cuprinde cel mai mare teren de golf din România, dar și o serie de facilități de cazare și relaxare unice, clasificate la standardul de patru stele plus.
Terenul de golf are o suprafață de 56 ha, pe care se desfășoară cele 18 parcursuri, fiind cel mai mare teren de golf din România.
Proiectul din localitatea Teleac își propune să asigure dezvoltarea golfului în România, un sport foarte practicat în țările occidentale și cu oportunități de creștere și în țara noastră.
O premieră este reprezentată de faptul că terenul de golf are cel mai lung parcurs din Europa– PAR 6, de 735 de metri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News