Eveniment
Un live pe Facebook i-a adus unui bărbat din Alba o trimitere în judecată. Ce obiect au observat polițiștii în timpul video-ului
Un live pe Facebook i-a adus unui bărbat din Alba o trimitere în judecată. Este vorba despre un dosar care se va judeca pe rolul Judecătoriei Blaj.
Un bărbat din Alba va fi judecat pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor si muniţiilor. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 3 iulie 2024.
În motivarea instanței este scris modul în care anchetatorii au început dosarul. Bărbatul va fi judecat după ce în urma unei percheziții au fost descoperite mai multe cartușe letale, dar și o armă facută artizanal.
Însă, ancheta a început după ce oamenii legii au văzut un video pe Facebook, mai exact un video live.
Din câte se pare bărbatul apărea în video-ul respectiv cu o armă în mână. Pe arma respectivă era montată și o lunetă. Atunci anchetatorii s-au autosesizat și au început cercetările.
În timpul anchetei au confiscat o armă de tipul airsoft, pe care i-au dat-o înapoi bărbatului.
Muniție letală
De asemenea, în timpul unei percheziții domiciliare polițiștii au găsit în casa bărbatului muniție letală.
”(…) a deținut fără drept la locuința sa 6 cartușe de calibru 12 mm, dintre care, trei cu inscripția „Rottweil SPECIAL 36” marca „Rottweil Germany”, două cu inscripția „THRILL SHOCK” „B&P” marca „Bascheri & Pellagri”, și unul cu inscripția „Palletoni” marca „Cheddite”, ce constituie muniție pentru armele de foc letale cu țeavă lisă, având calibrul 12 mm”, au notat maigstrații.
Mai mult de atât au descoperit și o armă artizanală (dispozitivul format din două piese metalice) deținută la locuința sa, care este letală, iar cele 6 cartușe de calibru 12 mm, erau corespunzătoare acestei arme.
Bărbatul va fi judecat pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor si muniţiilor.
Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News