Eveniment
Un membru al grupării „talibanilor” din Cugir vrea în libertate. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins solicitarea
Lucian Sergiu Bacrău, zis Şobolanu, unul dintre inculpaţii din Dosarul „talibanilor” din Cugir, vrea în libertate. Acesta a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia eliberarea sub control judiciar, însă instanţa i-a respins cererea, la termenul de joi, astfel că rămâne în arest preventiv. Tânărul, acuzat de tentativă de omor a fost dat în urmărire generală şi identificat în Germania, în septembrie 2011.
Inculpatul face parte din gruparea infracţională destructurată de poliţişti, în luna mai a acestui an, în Cugir. În mai, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare în lipsă, deoarece bărbatul se sustrăgea urmăririi penale. În acest dosar sunt judecate 28 de persoane, în sarcina cărora au fost reţinute mai multe infracţiuni, printre care şi tentativa de omor.
Din lista inculpaţilor fac parte Dorin Ilie Coca, Gabriel Alin Roznovăţ, Cristian Vasile Matei, Viorel Sibişan (zis Relucu), Constantin Sibişan (zis Tică), Viorel Sibişan (zis Siba), Vasile Sabău, Robert Adrian Coca, Mihai Moldovan, Cosmin Gabriel Pienar Junior (zis Pie), Traian Cosmin Vîjdea, Cosmin Gabriel Pienar Senior (zis Pie), Călin Andrei Cheţa, Ciprian Constantin Badea, Mircea Cristea, Alexandru Marin Badea, Lucian Sergiu Bacrău (zis Şobolanu), Cristian Gheorghe Niţu (zis Livosu), Gabriel Cristea (zis Cazacu), Alexandru Gabriel Cucu (zis Bibanu), Nicolae Lascu (zis Bebe), Gheorghe Lascu (zis Românu), Dorin Florin Bacrău (zis Gheza), Graţian Ioan Vaşarhelean, Florin Sebastian Chiaburu, Anton Flaviu Ponivescu (zis Mami), Florin Nistor (zis Ţonţo), Dorin Coca.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News