Un microbist convins şi-a luat la bătaie nevasta pentru că nu l-a lăsat să urmărească începutul Campionatului Mondial de Fotbal
Aflat joi, 12 iunie, într-un local din cartierul albaiulian Ampoi 1, Dorel M. (64 de ani) viziona alături de mai mulţi prieteni debutul Campionatului Mondial de Fotbal. În jurul orei 21.00, soţia acestuia a intrat în bar şi i-a cerut să o însoţească spre casă.
Aflat deja sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a refuzat categoric, iar cei doi au început să se certe. Deşi, iniţial, bărbatul a avut o atitudine conciliantă, încercând “ cu vorba bună ” să-şi convingă soţia să plece singură acasă, ulterior, constatând că aceasta nu renunţă la intenţia cu care intrase în local, a ameninţat-o cu acte de violenţă, a îmbrâncit-o, iar într-un final a pus capăt disputei lovind-o cu pumnii şi picioarele.
Femeia a reuşit să fugă şi a sunat la 112.
În ajutorul acesteia a intervenit un echipaj de jandarmerie care a constatat că prezenta semne ale unei agresiuni fizice şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, respectiv de lovire şi alte violenţe, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate.
Actul de sesizare va fi înaintat poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)