Actualitate
Un minor de 16 ani din Alba Iulia a produs un prejudiciu de 8.000 de lei. A furat bunuri din case aflate în construcţie

Poliţiştii de investigaţii criminale împreun cu cei de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat, joi, pe principalul suspect de comiterea mai multor fapte de furt de pe raza municipiului Alba Iulia.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat că în perioada martie – mai 2013, N.R.A. (16 ani), din Alba Iulia, a comis şapte furturi din imobile aflate în construcţie, în care a pătruns prin efracție şi din care a sustras componente ale instalaţiilor electrice şi de încălzire.
Valoare totală a prejudiciului cauzat prin faptele sale se ridică la suma de 8.000 de lei, o parte fiind recuperat de către poliţişti.
Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorului, pentru că există indicii temeinice că acesta a comis şi alte furturi pe raza municipiului Alba Iulia, precum şi în vederea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate prin faptele sale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News