accident motocicleta Miercuri, în jurul orei 16.30, un motociclist care circula pe strada Cloșa din municipiul Alba Iulia a căzut cu autovehiculul pe carosabil, încercând să evite un autoturism care ieșea de pe strada Arnsberg.

În urma evenimentului, motociclistul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Publicitate

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, la data de 17 iunie, în jurul orelor 15:42, B.G. o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Sebeş, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arnsberg din Alba Iulia, la intersecţia cu strada Coşca, nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete, care circula înspre B-dul Revoluţiei. Pentru a evita impactul cu autoturismul, motociclistul a făcut o manevră bruscă din cauza căreia s-a dezechilibrat şi a căzut.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului C.V.A., de 34 de ani, din Alba Iulia, a suferit o fractură de claviculă şi un traumatism minor la cap.

Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu erau sub influenţa alcoolului.

Foto: arhivă