Economie
Un nou acord de împrumut de la Uniunea Europeană, aprobat de Guvernul României
Guvernul a adoptat, în cadrul şedinţei de miercuri, proiectul de lege privind Acordul de împrumut de tip preventiv, între UE şi România, în valoare de 1,4 miliarde euro şi a memorandumului de înţelegere dintre acestea.
Acest acord de împrumut are în vedere alocarea de asistenţă financiară pe termen mediu, de tip preventiv, în valoare de până la 1,4 miliarde de euro, în urma căruia România urmăreşte încetarea situaţiei de deficit excesiv până în 2012, îmbunătăţirea potenţialului de creştere şi scăderea probabilităţii de apariţie în viitor a unor noi dezechilibre structurale excesive în economia românească. Astfel, în urma Acordului, România şi-a luat angajamentul să implementeze un program complex de politici economice concentrat pe măsuri de reformă structurală şi pe redresarea şi majorarea potenţialului de creştere al economiei româneşti.
Programul va asigura continuarea consolidării fiscale, reforma administraţiei fiscale, îmbunătăţirea managementului şi controlului finanţelor publice, precum şi asigurarea stabilităţii externe, monetare şi financiare şi reforma pieţei financiare.
Noul împrumut este cuprins în cadrul facilităţii privind Balanţa de Plăţi, complementar sprijinului acordat de FMI prin intermediul noului Acord Stand-by în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro, acord considerat tot de natură preventivă de autorităţile române. Suma totală a împrumutului poate fi disponibilizată, dar România va putea solicita activarea şi tragerea sumelor numai în cazul unei deteriorări neprevăzute a pieţei din punct de vedere al situaţiei economice şi/sau financiare, cauzată de factori care nu intră sub controlul autorităţilor.
Andra TOTH
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News