Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Alba are un nou director. Prim-vicepreședintele PSD Alba, Bogdan Medrea (33 de ani) este cel care a primit funcția de conducere, pe care în ultimii 12 ani a ocupat-o Ioan Perju.

Social-democratul este absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, specializarea inginer în instalații. Anul trecut, acesta a urmat și cursuri de specializare pentru tehnician electro-mecanic. Pe lângă noua funcție de director, Medrea este și unul dintre cei patru consilieri locali PSD și președinte TSD Alba.

Publicitate

A ocupat funcţia de director tehnic la „Vimed Grup” SRL, care îi aducea un venit lunar de peste 1.300 de lei. Ca inginer la „Vimed Com” primea un total de 246 de lei lunar, iar din calitatea de membru CA la DPL Alba 255 lei pe an, respectiv 21,25 de lei pe lună. Consilierul se întreținea din aceste joburi cu aproximativ 1.600 lei în fiecare lună.

Bogdan Medrea mai deține un apartament cu trei camere în zona Cetate de 129,5 mp, cumpărat în 2009.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90