Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un nou dosar de corupţie pentru omul de afaceri albaiulian Gelu Iancu. A fost trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Publicat

lider prodcarn fosta fabrica Omul de afaceri albaiulian Gelu Iancu este vizat într-un nou dosar penal. A fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia, fiind acuzat că a solicitat şi primit ilegal 2,9 milioane de lei din fonduri europene, pentru modernizarea unei fabrici de prelucrare a cărnii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în 16 mai.

Acuzaţiile sunt de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Din datele anchetatorilor, în 26 aprilie 2004, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi societatea administrată de inculpatul Aurel Gelu Iancu s-a încheiat un contract având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat ”Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii”. Iancu, în calitate şi de responsabil legal de proiect, ar fi folosit două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, având ca urmare obţinerea pe nedrept de a sumei de 2.672.616,91 lei, reprezentând finanţare nerambursabilă.

Aceste documente au fost folosite de inculpatul Iancu Aurel Gelu în derularea procedurii de achiziţie pentru a da o aparenţă de legalitate procedurii de evaluare a ofertelor, în sensul respectării condiţiilor de transmitere a cererilor de ofertă, primire, înregistrare şi evaluare, cu scopul creării artificiale a condiţiilor de declarare a eligibilităţii unor achiziţii de utilaje.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – AFIR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.672.616,91 lei reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile, din care suma de 2.004.462,68 lei reprezintă contribuţie din fonduri UE, iar suma de 668.154,23 lei contribuţie de la bugetul de stat.În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bun urilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Iancu Aurel Gelu, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 lei.

Firma în cauză este Lider Prodcarn SRL, aflată în procedură de faliment. Societatea a fost vândută de Gelu Iancu unui alt afacerist controversat: Dorel Tamaş, urmărit internaţional pentru o condamnare definitivă la 4 ani de închisoare cu executare.

Gelu Iancu mai este judecat la Tribunalul Alba într-un alt dosar de corupţie în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. În această cauză sunt judecate 25 de persoane, administratori de firme şi angajaţi ai BCR, care sunt acuzaţi că au acordat/beneficiat de credite ilegale care ar fi produs un prejudiciu de peste 11 milioane de lei băncii. Firma pentru care a obţinut Gelu Iancu credite ilegale este Lider Prodcarn SRL.

Citeşte şi DOSARUL CREDITELOR de la BCR Alba Iulia: Curtea de Apel a respins contestaţiile. A început judecarea celor 28 de inculpaţi

De asemenea, afaceristul a mai fost judecat pentru înşelăciune şi delapidare în dosarul ”Algeroco”. Gelu Iancu a scăpat de faptele penale pentru că a intervenit termenul de prescripţie, dar a fost obligat, în 2014, să achite statului echivalentul în lei a sumei de circa 2,8 milioane de euro. De altfel, noul dosar de la DNA a plecat de la această cauză.

Vezi şi Omul de afaceri Gelu Iancu SCAPĂ de închisoare și de infracţiunile penale din dosarul Algeroco. Va plăti însă daune de peste 12 milioane de lei

Judecătoria Alba Iulia a admis în 19 noiembrie 2012 o plângere formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent AFIR) privind o rezoluţie a procurorului de netrimitere în judecată. Judecătorii au hotărât atunci trimiterea cauzei la procurorii DNA pentru începerea urmăririi penale faţă de Gelu Iancu.

sursă: adevărul.ro

foto: arhivă (fosta fabrică Lider Prodcarn SRL)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. inculpat din cauza lui gelu iancu

    luni, 15.01.2018 at 19:06

    Omul acesta este malefic, A distrus 20 de familii si a inselat bancile cu milioane de euro.justitia ai da condamnari cu suspendare.mai bine al tragea de urechi in public.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement