Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Un nou tip de ţânţar, purtător de boli tropicale, adus de valul de caniculă spre România. Precizări de la specialişti


Publicat

tantarul tigru

tantarul tigruDupă valul de caniculă din România, apar şi efecte secundare. Un nou tip de țânțar, a ajuns la graniţa ţării, iar pătrundere pe teritoriul nostru este inevitabilă, potrivit unor specialişti. Acesta este extrem de periculos din perspectiva bolilor transmise.

Țânțarul-tigru a ajuns la granița României, venind dinspre zona de sud-est și pătrunderea pe teritoriul țării este inevitabilă, spun specialiștii.

Schimbările climatice modifică arealul de dezvoltare a insectelor. Este și cazul țânțarului-tigru, care este purtător al unor boli tropicale extrem de periculoase.

„Au fost depistate cazuri izolate de țânțari-tigru mai ales în depozitele de anvelope uzate. Este cea mai sigură metodă de transport pentru această specie de țânțari. Țânțarul-tigru va ajunge în curând și la noi, nu putem scăpa. Lipsa ploilor ajută totuși la limitarea invaziei”, a declarat pentru Realitatea TV biologul Constantin Răduţu.

O specie de ţânţar, numită Aedes albopictus sau „Asiatic Tiger”, purtătorul meningitei West Nile, dar şi al altor boli transmisibile la om, a ajuns în Europa şi s-ar putea stabili în România.

Ţânţarul-tigru poate fi purtătorul a peste 20 de virusuri, dintre care 7 sunt periculoase pentru om. Între aceştia şapte se numără şi virusul Chikungunya şi virusul Denga, care provoacă febra Denga, boală infecţioasă declanşată de diferite virusuri din grupa arbovirusurilor.

Denga este transmisă omului prin înţepătura de ţânţar. Această este o boală endemică, survenind în epidemii în numeroase regiuni calde ale globului în principal (Asia de Sud-Est, Pacific, Africa, America Centrala si de Sud, Caraibe).

Denga se declanşează în mod obişnuit între a cincea şi a opta zi după înţepătură, manifestându-se ca o stare gripală cu o febră ridicată şi cu dureri difuze.

A doua zi apare o erupţie eritematoasă cutanată. După o remisiune de o zi, simptomele se reiau, apoi survine vindecarea în vreo zece zile, lăsând bolnavul într-o stare de mare oboseală. O altă formă a bolii, denga hemoragică, provoacă hemoragii cutanate, viscerale şi digestive; ea este uneori mortală.

Virusul vine în patru variante sau serotipuri. Odată vindecat de un anumit serotip, pacientul moşteneşte imunitate pe viaţă la acesta, dar şi o vulnerabilitate crescută la complicaţii dacă se infectează cu unul din celelalte serotipuri. Scenariul cel mai sumbru este cel al febrei denga hemoragice, care poate fi letală în primele 24-48 de ore fără măsurile corespunzătoare, cu o rată mare a mortalităţii. În acest caz, simptomele tipice de răceală, migrene şi febră mare sunt înlocuită de dureri abdominale severe, probleme de respiraţie, sângerări şi agitaţie.

Tratamentul vizează scăderea febrei şi a durerilor. Prevenirea constă, în principal, în protecţia faţă de înţepăturile de ţânţari. Pe de altă parte, specialiştii epidemiologi români sunt de părere că indiferent dacă ţânţarii vor încerca să supravieţuiască în această parte a Europei, aceştia nu vor rezista pe termen lung, din cauza schimbărilor climatice din următorii ani. Aşadar, deşi Aedes albopictus s-ar putea stabili pentru un an în România, specia de insecte purtătoare de viruşi ar muri în doi-trei ani.

Ţânţatul tigru provine din sud-estul Asiei.

sursa: realitatea.net



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comment

  1. Criss

    vineri, 18.08.2017 at 17:00

    Chiar acum se pregatea unul sa ma intepe. Deci e clar si in Bucuresti este acest tip de tantar tigru!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Maraton la vaccinare: 18.000 de persoane programate, în medie, pe oră. Câte au ales imunizarea cu Pfizer-BioNTech

Publicat

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat sâmbătă că, până la ora 14.00, aproape 110.000 de persoane s-au programat pe platformă pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer BioNTech.

„Maraton la înscrierile pe platforma de vaccinare! Peste 18.000 de persoane se programează, în medie, pe oră! 302 de persoane/minut programate până la ora 14:00”, a anunțat CNCAV.

Conform reprezentanților Comitetului, 109.800 de persoane s-au programat pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro pentru a se vaccina în noile cabinete deschise pentru administrarea serului produs de Pfizer BioNTech.

CNCAV a anunțat că de sâmbătă persoanele vulnerabile se pot programa pentru imunizare cu vaccinul Pfizer/BioNTech în cele 130 de cabinete noi deschise în acest sens. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi, anunțau reprezentanții CNCAV.

Este vorba de persoane care fac parte din Etapa a II-a a strategiei de vaccinare, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

sursă: Mediafax

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Modernizarea Centrului de sănătate din Sebeș. Lucrările la clădirea construită înainte de anul 1990 vor fi scoase la licitație

Publicat

SPAP Sebeș a organizat joi o întâlnire consultativă la care au participat specialiști, reprezentanți ai Primăriei Municipiului și medicii de familie care își desfășoară activitatea în incinta centrului de sănătate, situat pe strada Mihai Viteazu, cu scopul de a discuta propunerea de proiect tehnic și detaliile de execuție în vederea reabilitării clădirii centrului de sănătate.

Clădirea are o suprafață de 373 mp, fiind construită înainte de anul 1990.

În anul 2020 au fost realizate lucrările de modernizare a dispensarului din cartierul Mihail Kogălniceanu.

Proiectul, în valoare de 2,7 milioane de lei, s-a derulat prin intermediul Serviciului Public Administrarea Patrimoniului din Sebeș, iar obiectivul lucrărilor a fost acela de a crește numărul de cabinete medicale și implicit calitatea actului medical de care să beneficieze cetățenii municipiului Sebeș.

În urma intervențiilor de modernizare, învelitoarea clădirii a fost complet schimbată, iar spațiile au fost optimizate prin creșterea numărului de cabinete medicale.

Odată actualizat proiectul tehnic și detaliile de execuție, obiectivul de investiții Reabilitare clădire Centru de sănătate – M. Viteazu, nr.28, Municipiul Sebeș va fi scos la licitație pentru demararea lucrărilor propriu-zise. Infrastructura serviciilor de sănătate reprezintă o prioritate, la Sebeș.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

3.432 cazuri COVID confirmate în România, în ultimele 24 de ore. 54 decese noi, 997 pacienți la ATI. Date oficiale, 27 februarie

Publicat

Au fost raportate 3.432 noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore, la nivel național, potrivit datelor transmise sâmbătă, 27 februarie, de Grupul de Comunicare Strategică.

Sunt 54 decese noi. 997 pacienți sunt la ATI.

Citește și ALBA: 63 de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Incidența în localități din județ la 14 zile

Grupul de Comunicare Strategică:

”Până astăzi, 27 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 799.164 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

738.569 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.432 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.287 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.02.2021 (10:00) – 27.02.2021 (10:00) au fost raportate 54 de decese (29 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara,  Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.832. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.009.706 teste RT-PCR și 296.110 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.341 de teste RT-PCR (12.856 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.485 la cerere) și 7.804 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.566 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.617 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.387 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 156 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.115 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 502 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 februarie, 5.110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 997.230 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal”.

Situația cazurilor noi pe județe / top incidență COVID – 27 februarie:

Județ/populație/cazuri noi/incidența COVID:

Timiș – 38825 – 342 – 4,78

Maramureș – 16848 – 117 – 3,13

Cluj – 39951 – 266 – 2,91

Ilfov – 31299 – 103 – 2,88

Brașov – 32067 – 174 – 2,85

Mun. București – 1E+05 – 457 – 2,46

Alba – 15501 – 61 – 2,32 (63 cazuri noi, potrivit DSP Alba)

Hunedoara – 15644 – 114 – 2,25

Satu Mare – 9811 – 49 – 1,89

Sibiu – 20005 – 65 – 1,77

Sălaj – 7990 – 54 – 1,76

Gorj – 6822 – 49 – 1,62

Arad – 17265 – 89 – 1,58

Dolj – 19487 – 106 – 1,56

Constanța – 32043 – 125 – 1,45

Vâlcea – 11879 – 60 – 1,33

Dâmbovița – 17771 – 47 – 1,28

Botoșani – 10925 – 67 – 1,19

Galați – 20335 – 64 – 1,19

Suceava – 20959 – 65 – 1,17

Bacău – 20263 – 53 – 1,16

Iași – 33548 – 91 – 1,14

Teleorman – 9843 – 37 – 1,1

Giurgiu – 7818 – 58 – 1,08

Neamț – 13948 – 33 – 1,07

Bihor – 21272 – 78 – 1,03

Ialomița – 8216 – 25 – 0,96

Caraș – Severin – 8321 – 25 – 0,94

Mureș – 17917 – 18 – 0,93

Vaslui – 12966 – 35 – 0,93

Mehedinți – 6030 – 26 – 0,91

Covasna – 5932 – 22 – 0,87

Bistrița – Năsăud – 8772 – 27 – 0,84

Brăila – 9810 – 37 – 0,8

Tulcea – 6414 – 19 – 0,77

Olt – 11334 – 25 – 0,76

Argeș – 21115 – 37 – 0,72

Vrancea – 8255 – 31 – 0,72

Prahova – 27245 – 41 – 0,67

Buzău – 9547 – 27 – 0,66

Harghita – 6227 – 23 – 0,65

Călărași – 7598 – 19 – 0,63

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv

Județ / cazuri reconfirmate pozitiv

Municipiul Bucureşti – 82

Constanţa – 64

Timiş – 52

Gorj – 31

Botoşani – 26

Braşov – 23

Alba – 19

Arad – 19

Galaţi – 19

Hunedoara – 19

Ilfov – 17

Cluj – 16

Suceava – 16

Ialomiţa – 14

Iaşi – 14

Mureş – 14

Teleorman – 14

Argeş – 13

Călăraşi – 13

Olt – 13

Sălaj – 12

Prahova – 11

Maramureş – 10

Satu Mare – 10

Vâlcea – 10

Bacău – 9

Bistriţa – Năsăud – 8

Dâmboviţa – 7

Tulcea – 7

Vaslui – 7

Bihor – 6

Vrancea – 6

Buzău – 5

Dolj – 5

Harghita – 5

Sibiu – 5

Giurgiu – 4

Neamţ – 4

Brăila – 3

Caraş – Severin – 3

Covasna – 3

Mehedinţi – 0

sursă: Grupul de Comunicare Strategică

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

ALBA: 63 de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Incidența în localități din județ la 14 zile

Publicat

În ultimele 24 de ore, în județul Alba au fost înregistrate 63 de cazuri noi COVID-19, potrivit datelor transmise de DSP Alba, sâmbătă, 27 februarie.

De la începutul pandemiei, 15.599 de persoane au fost confirmate pozitiv în județul Alba.

În același interval, 14.194 de persoane au fost raportate ca vindecate și au fost înregistrate 416 decese.

Vineri, în Alba au fost prelucrate 489 de probe (212 probe la DSP și 277 la SJU).

Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 171.205.

Lista localităților din care provin persoanele confirmate în ultimele 24 de ore:

Urban (47 de cazuri noi)

Alba Iulia – 26

Sebeș – 12

Ocna Mureș – 4

Cugir – 2

Teiuș – 2

Blaj – 1

Rural (16 cazuri noi)

Doștat – 3

Șpring – 3

Unirea – 2

Vințu de Jos – 2

Daia Română – 1

Lunca Mureșului – 1

Noșlac – 1

Rădești – 1

Șugag – 1

Vadu Moților – 1

Incidența cazurilor COVID la 14 zile în județul Alba (13-26 februarie) 2,32 (anterior 2,35).

TOP localități – Rata incidenței cazurilor noi COVID-19 la 14 zile (județul Alba):

Mediul urban:

Localitate – cazuri în perioada 13-26 februarie – incidența cazurilor COVID-19:

Alba Iulia – 422 cazuri – 5,52 (anterior 5,53)

Sebeș – 113 cazuri – 3,43 (anterior 3,22)

Teiuș – 24 cazuri – 3,30 (anterior 3,30)

Aiud – 40 cazuri – 1,57 (anterior 1,81)

Cugir – 37 cazuri – 1,44 (anterior 1,51)

Blaj – 28 cazuri – 1,35 (anterior 1,35)

Ocna Mureș – 18 cazuri – 1,29 (anterior 1,07)

Abrud – 3 cazuri – 0,57 (anterior 0,57)

Câmpeni – 4 cazuri – 0,54 (anterior 0,54)

Baia de Arieș – 2 cazuri – 0,52 (anterior 0,52)

Zlatna – 2 cazuri – 0,25 (anterior 0,63)

Mediul rural:

Localitate – cazuri în perioada 13-26 februarie – incidența cazurilor COVID-19

Șpring – 26 cazuri – 9,87 (anterior 13,67)

Ceru-Băcăinți – 2 cazuri – 7,09 (anterior 7,09)

Ponor – 4 cazuri – 5,86 (anterior 5,86)

Berghin – 7 cazuri – 3,65 (anterior 4,17)

Cricău – 7 cazuri – 3,49 (anterior 3,99)

Doștat – 3 cazuri – 2,93 (anterior 00,00)

Ciugud – 9 cazuri – 2,76 (anterior 2,76)

Mihalț – 9 cazuri – 2,75 (anterior 2,75)

Sântimbru – 7 cazuri – 2,30 (anterior 2,30)

Pianu – 8 cazuri – 2,23 (anterior 2,23)

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate