Eveniment
Un nou transfer pentru CSM Unirea Alba Iulia. Mijlocașul defensiv Raul Vidrăsan a semnat cu echipa de pe Cetate
CSM Unirea Alba Iulia își întărește echipa cu un nou jucător. Este vorba despre mijlocașul central, în vârstă de 26 e ani, Raul Vidrăsan. Acesta a semnat cu echipa din Alba Iulia, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la ACS Târgu Mureș (Liga a III-a, Seria a VII-a). Vidrășan este al treilea transfer al iernii pentru echipa de pe Cetate.
”În primul rând doresc să transmit salutări tuturor iubitorilor de fotbal din Alba Iulia! Am ales CSM Unirea Alba Iulia pentru istoria și pentru tradiția acestui club și consider că locul acestei formații este în primele două ligi.
Eu personal îmi doresc să fiu sănătos, multă putere de muncă pentru a ajuca cu tot ce îmi stă în putere această echipă. Sunt nerăbdător să începem pregătirile din acest an. În final doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit șansa de a juca pentru această echipă” a declarat Raul Vidrăsan.
Raul Vidrăsan măsoară 1,88 metri și este născut pe 19 ianuarie 1999, evoluează pe postrul de mijlocaș central defensiv, iar de-a lungul carierei a mai evoluat pentru Ripensia Timișoara, ASU Poli Timișoara, Academia Hagi, Unirea Ungheni, Olimpia Satu Mare și ACS Târgu Mureș și are opt prezențe pentru naționalele de juniori.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News