Meteorologii anunță un nou val de caniculă, după cele două zile de weekend în care temperaturile au scăzut ușor. De săptămâna viitoare, maximele urcă iar la 36-38 de grade, iar nopțile vor fi tropicale. Indicele de disconfort termic va fi ridicat.

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare Cod Galben de caniculă pentru șapte județe din vestul și nord-vestul țării, însă vreme deosebit de caldă va fi și în Alba.

Pentru perioada 10-12 august sunt anunțate temperaturi maxime de 34-36 de grade în centru (inclusiv Alba), 35-38 de grade în vest și nord-vest, respectiv 34 de grade în est. Pe litoral, vor fi 29-31 de grade, însă nopțile vor fi tropicale.

Publicitate

De la jumătatea săptămânii viitoare se răcorește ușor în majoritatea regiunilor (până la 29-30 de grade în centru, 27-28 de grade în est), însă în vest și sud va continua să fie cald (32-33 de grade). Apoi temperaturile cresc iar, în 16-19 august, până la valori de 33 de grade în centru,  35 de grade în vest, 37 de grade în sud.

Publicitate

Informare meteo: de luni, 10 august, ora 10.00 până miercuri, 12 august ora 21.00

Caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale

Va fi caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, luni (10 august) în vestul țării, marți (11 august) în vest, nord-vest, în sud și pe arii restrânse în rest,  iar miercuri (12 august), local în sud-sud-vest.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 și 36 de grade, iar marți în Câmpia de Vest vor atinge 37-38 de grade.

Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, luni (10 august) în regiunile vestice și sud-vestice, marți (11 august) îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri (12 august) local în sudul teritoriului.

Publicitate

Nopțile vor fi tropicale, pe arii restrânse în vestul și sudul țării, cu cele mai ridicate temperaturi minime în Dealurile de Vest și pe litoral, până la 22-23 de grade.

Atenționare Cod Galben: de luni, 10 august ora 10.00 până marți, 11 august ora 10.00

Temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală

Luni (10 august), în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș,  temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33-34 de grade în Maramureș și nord-vestul Transilvaniei și 34-36 de grade în Banat și Crișana.

Publicitate

Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală cu minime de 21-23 de grade în dealurile vestice.