Connect with us
Advertisement

Actualitate

Un nou virus cibernetic, adaptat pentru utilizatorii de internet banking, face victime. Atacuri informatice concentrate, în două zile

Publicat

Internet_SecurityÎn perioada 12-13 august, au fost contabilizate aproape 40.000 de atacuri cibernetice concentrate asupra unor baze de date ale instituţiilor şi firmelor private din România, iar un nou virus, adaptat pentru utilizatorii de internet banking din ţara noastră, riscă să golească conturile românilor. Clienţii a 12 dintre cele mai mari bănci pot fi ţinta acestor atacuri. SRI încearcă să remedieze problema.

Virusul se numeşte Tinba 3, iar prima versiune a apărut în 2012 când a fost concentrat în special pentru băncile din Europa de Vest. A treia versiune este şi mai greu de detectat de unele aplicaţii antivirus dar este adaptată la aplicaţiile de internet banking din România.

„Versiunea 3 este prima din generaţia Timba care este adaptată pieţei bancare româneşti. Investigaţiile derulate de SRI nu au confirmat existenţa unor victime în ţara noastră”, spune Sorin Sava – purtătorul de cuvânt al SRI.

Virusul a fost programat să obţină conturile de autentificare, parolele şi clonează certificatele de securitate furnizate de bănci pentru calculatoarele sau telefoanele clienţilor.

Apariţia virusului Tinba 3 vine în contextul în care ţara noastră a devenit ţinta unor atacuri informatice concentrate.
„Numai în intervalul 12 – 13 august au fost recepţionate 38 de mii de astfel de alerte care au fost materializate în urma recepţionării de ataşamente maliţioase – mesaje criptate care vizează primirea unei recompense”, a mai spus Sava.
Experții în securitate spun că virușii cei mai puternici au ca țări de proveniență Rusia, China sau Siria. Însă, odată dezvăluite metodele de atac, aproape oricine din întreaga lume poate multiplica atacurile. Astfel că sursa este greu de definit, mai ales că acești atacatori știu foarte bine să se ascundă.

Totodată, într-o zi obișnuită, numărul atacurilor informatice nu depășește 2.000. Iar în perioada 12-13 august au fost aproape 40.000 de atacuri.

Nu doar România ci şi ţările occidentale au fost ţintele unor atacuri repetate în ultimele luni.

surse: realitatea.net, Digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement