Vasile Dărămuș, un polițist local din Alba Iulia, a încercat să îi ”dezarmeze” de cele trei cuțite pe jurații de la ”Chefi la cuțite”.

În emisiunea difuzată marți, 1 octombrie polițistul local a gătit mămăligă cu brânză și cârnați, dar mâncarea nu a fost pe gustul chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, iar aceștia nu i-au oferit șansa să meargă mai departe în competiție. 

Publicitate

Mâncarea prezentată de albaiulian în fața juraților a avut și o tematică. Prin modul în care a aranjat mâncarea în farfurie, polițistul local a vrut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul încălzirii globale.

Din acest motiv, din farfurie nu au lipsit oamenii de zăpadă făcuți din cremă de brânză, doi pinguini realizați din măsline, mămălinga pe post de iglu și cârnații care au reprezentat ghețarii topiți.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe lângă pasiunea pentru gătit pe care și-a făcut-o publică în emisiunea televizată de la Antena3, Vasile Dărămuș  este și voluntar al Gărzii Apulum din Alba Iulia, unde interpretează un nobil dac.

vasile daramus

sursă foto: fotografie emisiune ”Chef la Cuțite Antena3