Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un preot din Alba Iulia, confirmat COVID, ar fi ținut o slujbă, două botezuri și o înmormântare. Autoritățile anchetează cazul

cruce catedrala

Publicat

Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Persoana cercetată este un preot din Alba Iulia, care fiind confirmat pozitiv pentru Covid19 a ținut o slujbă, două botezuri și a participat și la o înmormântare.

Este vorba despre preotul Ioan Șopterean de la o biserică din cartierul Micești, care potrivit surselor Alba24 ar fi fost testat pozitiv pentru COVID, sâmbătă seara, în data 30 octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Acesta ar fi fost testat rapid și el și soția sa, iar rezultatul pozitiv ar fi fost comunicat după testare.

Deși ar fi fost testat pozitiv, a doua zi, duminică, preotul ar fi ținut slujba de duminică și două botezuri, chiar dacă trebuia să fie în izolare.

Ba mai mult, luni, acesta ar fi participat luni și la o slujbă de înmormântare, alături de alți preoți.

Locuitorii din cartierul Micești sunt revoltați de cele întâmplate, din cauza faptului că o parte dintre ei au participat la slujba de duminică dimineața.

Poziția Arhiepiscopiei Alba Iuliei

„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații legate de prezența fizică la sfintele slujbe a preotului Ioan Șopterean, paroh al parohiei Micești, în contextul confirmării infectării sale cu Covid-19, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă internă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a petrecut această situație regretabilă.

Ca de fiecare dată, Arhiepiscopia Alba Iuliei reiterează recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la respectarea măsurilor de precauție și protecție sanitară și a dispozițiilor autorităților competente, îndemnând clerul și credincioșii să sporească rugăciunile pentru sănătate și pentru oprirea pandemiei”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pentru Alba24.

Precizările IPJ Alba

Contactați de către Alba24, reprezentanții IPJ Alba au transmis că polițiștii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, un bărbat, de 43 de ani, din Alba Iulia, ar fi încălcat măsura izolării la domiciliu, dispusă ca urmare a diagnosticării cu virusul SARS – CoV2, pentru o perioadă de 14 zile, din data de 31 octombrie 2021.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. pilu

    miercuri, 03.11.2021 at 13:03

    Nu-i mai satura nimic pe astia, cand este vorba de bani.

  2. eu

    miercuri, 03.11.2021 at 15:32

    BOR Va rog sa nu tolerați asa ceva. Afara cu el dacă e adevărat. Nu mai apărați toți homosexualii din cadrul bisericii, pe cei ce abuzează minori sau pe dumnealui care este inconștient. Ce vina au bieții oameni ca un nenorocit nu are frica de boala, de lege și de Dumnezeu. Pus la maturat frunze. Dumnezeu sa ne ferească de rele.

  3. kretz

    miercuri, 03.11.2021 at 20:25

    doar nu era să rateze sfântul 500 lei pt înmormântare și sfânta 100 de euro pt un botez. puțin l-a interesat ca s-ar fi putut îmbolnăvi vreun vârstnic la slujbe. de fapt nu, chiar l-a interesat, șanse noi sa mai ia 500 lei la fiecare alta înmormântare. dar cel mai ticălos lucru este acela ca precum de obicei poliția și conducerea BOR nu vor lua nici un fel de măsura punitivă. a, dacă era vreun amărât care nu purta corect masca pe stradă, atunci să vezi vigilență la poliția alba

  4. Necredinciosul

    joi, 04.11.2021 at 07:45

    Profanii care nu se vaccineaza sunt printre oameni ? Punetile zgarda ca stim sa ne ferim de prosti, dar mai bine arestatii ca nu stau in izolare ! Uite asa va dispare si naivitatea credintei, cum va disparea si politica, datorita ,,jmecherilor,, inculti care o propovaduiesc !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement