Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au admis arestarea provizorie pentru 15 zile, pe numele unui bărbat căutat de autoritățile din Germania. 

Anchetatorii din Germania cer extrădarea bărbatului din Sibiu, pentru a-l ancheta în mai multe cazuri de tâlhărie, tâlhării comise în zona unor locuințe de blocuri din Nurnberg. 

Publicitate

Bărbatul a fost arestat preventiv în data de 16 septembrie, iar apoi va fi extradat către Germania.

Potrivit reprezentaților Curții de Apel Alba Iulia, bărbatul alături de o altă persoană ar fi comis mai multe tâlhării. Mai exact, ar fi intrat în apartamente, înarmați cu spray-uri paralizante și cuțite și ar fi furat ce le-a căzut la mână.

La un moment dat într-un apartament în care au intrat, se aflau oameni în casă, pe care i-au amenințat cu armele din dotare. Printre lucrurile furate se află un portofel cu câțiva euro în el, o pereche de căști și suma de 100 de euro.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În data de 28 septembrie se va judeca mandatul de extrădare, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.