Connect with us
Advertisement

Eveniment

UPDATE: Un salvamontist și-a pierdut viața, prins într-o avalanșă produsă la Bâlea Lac. Se afla în timpul său liber

Publicat

Un bărbat și-a pierdut viața, vineri după-amiaza, în urma unei avalanșe produse în zona Bâlea Lac. Acesta era angajat la Salvamont Sibiu.

ISU și Salvamont Sibiu au fost anunțate despre producerea avalanșei, vineri după-amiaza.

ISU Sibiu a alocat la fața locului, în sprijinul Salvamont,  o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD. A fost solicitat și elicopterul  SMURD.

Din păcate, bărbatul a fost găsit fără viață. Trupul neînsuflețit a fost transportat către telecabina de la Bâlea și apoi la IML.

Potrivit Salvamont Sibiu, acesta era angajat angajat la Serviciul Public Salvamont Sibiu. Se afla în timpul liber, în momentul incidentului.

Impact cu stânci, în avalanșă

UPDATE: Trupul salvamontistului a fost adus la Bâlea Cascadă, la baza muntelui, de unde urmează să fie preluat de cei de la Medicină Legală, a anunţat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

„Victima a fost adusă la Balea Cascadă şi urmează să fie predată IML-ului. Victima era în vârstă de 33 ani, angajat în SPJ Salvamont Sibiu”, a precizat Dan Popescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, salvamontistul care a decedat a fost prins într-o avalanşă de mari dimensiuni şi a decedat în urma impactului cu nişte stânci peste care a fost aruncat de avalanşă.

„Avalanşa a avut linie de fractură undeva la 250 metri şi cale de rulare 400 metri diferenţă de nivel, lungime 800 metri. Victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa din cauza impactului cu stâncile peste care a fost aruncat”, a spus Dan Popescu.

Risc la munte

O avalanşă de mari dimensiuni a avut loc şi joi, în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. Însă atunci nu a fost nimeni rănit, turiştii fiind în acel moment în cabane, informa Salvamont Sibiu.

Meteorologii au avertizat că este risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanşe, la peste 1.800 de metri altitudine

în munţii Făgăraş, Parâng, Şureanu, Ţarcu şi Godeanu.

Sub altitudinea de 1.800 de metri este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe în munţii Făgăraş, Parâng, Şureanu, Ţarcu şi Godeanu.

La Bâlea Lac se menţine cel mai mare strat de zăpadă de la o staţie meteo din România, de 1,7 metri, potrivit Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement