Eveniment
Un sat din comuna Jidvei va beneficia o rețea de canalizare, prevăzută cu stație de epurare. Acord de mediu, solicitat la APM
Satul Veseuș din comuna Jidvei va beneficia de o rețea de canalizare prevăzută cu stație de epurare. Primăria a solicitat recent APM Alba emiterea acordului de mediu.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat, pe 13 aprilie, depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire rețea de apă uzată cu stație de epurare în satul Veseuș din comuna Jidvei”.
Potrivit proiectului, se propune construirea unei rețele publice centralizate de canalizare a apelor menajere, prevăzută cu stație de epurare, în satul Veseuș din comuna Jidvei.
Rețeaua de canalizare va avea o lungime de 7.780 de metri și va cuprinde un număr de 182 de cămine menajere, cu o adâncime cuprinsă între 0,8 și 4,4 m.
Racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare menajeră se va efectua din conducte PVC Dn 160 mm. Se propun un număr de 350 de racorduri, pentru aproximativ 1.300 de locuitori.
Având în vedere structura reliefului din zonă, proiectul prevede realizarea unei stații de pompare a apelor uzate menajere, care va pompa apele în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea apelor va fi gravitațională. Stația de pompare va fi complet automatizată.
Stația de epurare se va amplasa în Sud-Vestul localității, la 125 m față de ultima locuință. Clădirea stației de epurare va fi executată pe lung, sistemul adoptat fiind unul de tip modular (container).
Stația de epurare va fi compusă dintr-o infrastructură alcătuită din bazine de beton armat îngropate și o suprastructură mixtă alcătuită din stâlpi din beton armat și grinzi metalice. Închiderea la exterior se va face cu panouri termoizolante de tip sandwich de 10 cm grosime.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News