Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un șofer din Alba a încercat să dea mită în bani și alcool unui polițist. A fost filmat cu camera din dotarea agentului

Publicat

Un șofer din Alba a încercată să dea mită în bani unui polițist, dar a fost refuzat. Așa că a plusat cu coniac. Bărbatul a fost oprit în trafic în județul Mehedinți.

Era băut la volan și avea permisul suspendat așa că s-a gândit să ”se înțeleagă cu polițistul” și i-a oferit diverse sume de bani și chiar 5 litri de coniac.

Polițistul a refuzat și l-a înregistrat cu body-cam-ul din dotare. În final, șoferul din Alba a fost reținut pentru 24 de ore. 

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 38 ani din județul Alba, conducător auto depistat în trafic pe raza municipiului Drobeta – Turnu Severin, a promis, în repetate rânduri unui polițist din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin diverse sume de bani, au transmis reprezentanții DGA, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, șoferul din Alba a oferit inițial 500 lei, apoi 5.000 lei, și 6.000 lei, precum și cantitatea de 5 litri de coniac, pentru ca polițistul să nu îi rețină permisul de conducere şi să nu întocmească acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice.

”Precizăm că, anterior, în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției mun. Drobeta-Turnu Severin l-au depistat în trafic pe raza municipiului pe conducătorul auto menționat, în timp ce era la volanul unui autoturism.

Pentru că acesta emana halenă alcoolică și a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la Secţia U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor a rezultat faptul că sus-numitul avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a faptului că, în noaptea precedentă, a fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului și a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițistul a respins de fiecare dată propunerile conducătorului auto și a formulat sesizare în acest sens” mai precizează DGA.

Acesta a înregistrat momentele promisiunii sumelor de bani și a bunurilor cu titlu de mită, cu dispozitivul body-cam din dotare.

Ca urmare a denunțului, a fost sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În urma activităților derulate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție în baza ordonanțelor de delegare, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Inițial, în cauză, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar, ulterior, s-a dispus ca inculpatul să fie cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto: Arhivă rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement