Un șofer în vârstă de 25 de ani a provocat un accident rutier în Simeria. A pătruns în intersecția cu DN7, fără să respecte indicatorul de oprire și a lovit cu mașina un autoturism ce se deplasa regulamentar. O femeie a fost rănită.

Publicitate

Potrivit IPJ Hunedoara, duminică, în jurul orei 21.20, un  tânăr de 25 de ani, din judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism la intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Șoseaua Națională, din oraşul Simeria, nu a respectat semnificația indicatorului STOP, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar pe DN 7 (Șoseaua Națională), din direcția Orăştie spre Deva. Mașina lovită era condusă de un bărbat de 42 ani, din Deva.

Publicitate

A fost rănită ușor o femeie în vârstă de 36 de ani, din Deva, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.