Un șofer din Alba care a fost depistat pozitiv la ketamină și cannabis, în urma unui control al polițiștilor, a fost achitat de către judecători. Mai exact a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența substanțelor interzise, însă, în timpul judecății, acuzarea nu a putut demonstra un fapt foarte important. 

Publicitate

Dacă șoferul în cauză era sub influența drogurilor când se afla la volan. Deși depistarea a avut loc în urmă cu mai mulți ani, magistrații Judecătoriei Blaj au dat o decizie abia în data de 3 aprilie 2026.

Situația de bază a fost una simplă: în data de 25 aprilie 2022, în jurul orei 22.40, șoferul a fost tras pe dreapta de polițiști pe raza localității Crăciunelu de Jos. Deoarece avea un comportament agitat, acesta a fost testat cu aparatul drugtest.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma testării a ieșit pozitiv la ketamină și tetrahidrocanabinol, adică substanța activă din cannabis. Apoi a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, care au indicat același lucru.

Audiat acesta a spus că a consumat în ziua respectivă, înainte de ora 12.00, un praf alb și a fumat dintr-o țigară cu cannabis. Însă s-a urcat la volan în jurul orei 22.30 după ce a considerat că efectele substanțelor au trecut.

Ce nu au putut demonstra anchetatorii

Pentru a putea arăta ca acesta a condus sub influența drogurilor, anchetatorii nu au putut proba ca acesta se afla sub influența drogurilor la momentul la care a fost depistat la volan.

Publicitate

Pe scurt simpla prezența a substanțelor în organism nu a putut demonstra că aceasta era sub influența lor la acel moment.

”nu se poate aprecia nici măcar orientativ dacă substanțele se aflau în organismul inculpatului într-o concentrație aptă să producă efecte psihoactive relevante din punct de vedere al capacității de conducere.

Simpla prezență a unor urme de substanță psihoactivă în fluidele biologice nu echivalează, de plano, cu starea de „sub influență” în sensul normei de incriminare. În al doilea rând, din materialul probator nu rezultă indicarea metaboliților într-o manieră care să permită, măcar orientativ, stabilirea unor repere obiective cu privire la momentul consumului, evoluția concentrației în timp ori la aptitudinea substanței de a afecta capacitatea de conducere la momentul relevant, respectiv cel al depistării în trafic.

Publicitate

Lacumă semnificativă

Această lacună este semnificativă, având în vedere că inculpatul a declarat că a consumat substanțele în jurul orei 12.00, iar depistarea în trafic a avut loc aproximativ 10-11 ore mai târziu, în jurul orei 22.40”, au notat magistrații în motivarea instanței.

De asemenea, din înscrisurile aflate la dosar medicii de la spital au notat că acesta nu avea semnalmente care să demonstreze că s-ar fi aflat sub influența drogurilor.

Drept urmare, magistrații Judecătoriei Blaj au considerat că nu sunt suficiente probe pentru a-l condamna pe bărbat pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

Publicitate

În aceasta situația, șoferul a fost achitat pentru fapta de conducere sub influența substanțelor interzise. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.