Un tânăr a reclamat la Poliţia din Aiud că a fost tâlhărit de trei bărbaţi, care i-ar fi furat 1.300 lei. De fapt, pierduse banii la jocuri de noroc
Vineri, la ora 12.10, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată de către un tânăr de 19 ani, din Sibiu, cu privire la faptul că în jurul orelor 9.20 a ridicat suma de 1.300 lei de la o bancă din Aiud, sumă ce i-a fost trimisă de sora sa, din Dubai, pentru a achita costurile de întreţinere ale apartamentului pe care aceasta în deţine în municipiul Aiud. De asemenea, acesta a declarat că, în jurul orelor 10.00, în timp ce se deplasa pe strada Axente Sever din Aiud a fost acostat de 3 bărbaţi care, prin violenţă, l-au deposedat de suma pe care o avea asupra sa.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, a rezultat că, după ce a ridicat suma de bani de la bancă, tânărul s-a deplasat pe strada Stadionului din Aiud, unde, în incinta unui local, a jucat întreaga sumă la jocurile de noroc după care a sesizat poliţia pentru a justifica surorii sale, suma respectivă.
Faţă de tânărul care a solicitat fără motiv întemeiat intervenţia poliţiei, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 din Legea 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice.
Foto: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)