UPDATE | ACCIDENT la Bălcaciu. Tânăr de 20 de ani lovit de un motoscuterist care circula fără permis
Din primele informații, un motoscuterist în vârstă de 22 de ani din localitatea Bălcaciu, a părăsit partea carosabilă, acroșând un tânăr de 20 de ani, care se afla pe margine.
Accidentul a avut loc pe strada 1 Decembrie din localitate, în jurul orei 18.30.
La fața locului a fost chemat un echipaj medical.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, duminică, la ora 18.10, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918, din satul Bălcaciu, s-a produs un accident rutier.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că D.N., de 22 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un moped e strada Parcului din Bălcaciu, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, l-a acroşat pe un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitate, care circula ca şi pieton, pe marginea carosabilului.
În urma accidentului pietonul a suferit leziuni uşoare la un picior, fără a rămâne internat în spital.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de acesta cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit







Comentarii (0)