Actualitate
Un tânăr din Alba Iulia a furat 5 litri de vin, în noaptea de Înviere, de la un vecin. A fost prins de poliţişti, după ce consumase toată băutura
Un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia este cercetat de poliţişti, după ce a pătruns într-un apartament din blocul în care locuieşte, în Alba Iulia şi a furat 5 litri de vin. În noaptea de Înviere, după ce a sustras băutura, a consumat-o pe toată. A fost prins de poliţişti şi va răspunde pentru infracţiunile de distrugere, violare de domiciliu şi furt calificat.
Duminică, 15 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, au fost sesizaţi de către o persoană din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la Slujba de Înviere, o persoană necunoscută i-a spart uşa apartamentului şi geamurile balconului, a pătruns în apartament şi i-a sustras un pet cu 5 litri de vin.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizare s-a reuşit identificarea principalului suspect de comiterea furtului, O.C., un tânăr de 22 de ani, din Alba Iulia, care locuieşte în acelaşi bloc cu victima, care se afla în stare avansată de ebrietate şi care consumase întreaga cantitate de vin sustrasă.
Faţă de tânăr au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News